Anual, pe data de 22 martie, la nivel global este marcată Ziua Mondială a Apei, scopul căreia este întreprinderea măsurilor pentru a aborda criza apei. În Republica Moldova principalele surse de apă potabilă sunt sondele arteziene şi râurile Nistru, şi Prut. Ponderea populaţiei cu acces durabil la apă potabilă în anul 2019 a constituit 83% sau peste două milioane de oameni, scrie Agora

În apele subterane din țară conţinutul anumitor substanţe ce influenţează sănătatea – nitraţi, fluor, bor, sulfaţi, este ridicat, sau există carenţă de fluor și magneziu. Totodată, calitatea apelor este influenţată de unele surse de poluare urbane, industriale şi agricole, prin deversarea de cantităţi semnificative de ape reziduale şi deşeuri, este menționat într-un comunicat emis de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

În acest an, activitățile întreprinse  în cadrul Zilei Mondiale a Apei se vor centra pe tematica „Valorificarea apei”, care presupune extinderea înțelegerii dincolo de problemele legate de costurile pentru consumul apei, dar și valoarea de mediu, socială și culturală, pe care o are apa pentru omenire.

Un obiectiv principal al evenimentului este sprijinirea realizării obiectivului de dezvoltare durabilă (ODD) 6: apă și canalizare pentru toți până în 2030.

La nivel global, cel puțin 2 miliarde de oameni folosesc o sursă de apă potabilă contaminată. Un asemenea tip de apă poate transmite boli precum diareea, holera, dizenteria, febra tifoidă și poliomielita. Se estimează că apa potabilă contaminată provoacă 485 de mii de decese de boli diareice în fiecare an.

Până în 2025, jumătate din populația lumii va locui în zone cu o insuficiență de apă. În țările mai puțin dezvoltate, 22% din instituțiile de sănătate nu au un prestator de apă, 21% nu au servicii de salubrizare și 22% nu au servicii de gestionare a deșeurilor.

În regiunea europeană a OMS, peste 63 de milioane de oameni au obținut acces la servicii de apă potabilă și 84 de milioane de persoane la servicii de salubrizare între anii 2000 și 2017. Cu toate acestea, peste 16 milioane de persoane încă nu au acces la apa potabilă de bază și mai mult de 31 de milioane de oameni au nevoie de salubrizare de bază.

Inegalități semnificative persistă între zonele rurale și urbane și între oamenii bogați și săraci, locuitorii din mediul rural, cei mai săraci fiind și cei mai dezavantajați.

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluţia 47/193). În 2013, a fost marcat Anul internaţional pentru cooperare în domeniul apei, proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 65/154, la 11 februarie 2011.

Sursă: Agora