Chiar dacă a absolvit Facultatea de Jurnalism de la USM, Zina Esepciuc nu-și imaginează nici o secundă activând în aceast domeniu. Mai degrabă se vede un regizor de succes în domeniul cinematografiei din Franța, pentru că acest vis îl are încă din copilărie. În prezent, își urmează dorința fiind înmatriculată la Școala Superioară de Studii Cinematografice, la facultatea de Asistență și Regie din Paris. Până a-și lua diploma de absolvire de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din Chișinău, Zinei Esepciuc (24 ani) i-a venit ideea să-și aplice CV-ul la o școală unde ar putea să urmeze niște cursuri de jurnalism în afara țării. Astfel, după absolvirea facultății din Chișinău a urmat studiile la Școala de Televiziune şi Film “Tudor Vornicu” din București, iar după ce a acumulat experiență s-a înmatriculat la Paris.

Paris – vis împlinit
Visul de a ajunge la Paris a venit în urma studiilor efectuate în limba franceză la liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Bălți. Un alt motiv pentru care a îndrăgit Parisul sunt studiile calitative în domeniul cinemtografiei. “Nu am vrut ca studiile aprofundate ale limbii și culturii franceze cărora le-am acordat timp de 11 ani să fie în zadar”, declară Zina precizând că timp de un an de studii în Franța i-a îmbogățit foarte mult cunoștințele în cinematografie.

Între jurnalism și regie
Chiar dacă a absolvit facultatea de Jurnalism, moldoveanca susține că nu vrea să activeze în acest domeniu și că oferă prioritate maximă artei fotografice. “Studiile și anturajul meu îmi dau posibilitatea să activez în fotografie, jurnalism, cinema și multe alte domenii. Nu vreau să mă transform într-un roboțel care face același lucru în fiecare zi, fiecare an, toată viața! Mă plictisesc repede, de aceea am nevoie de alternative. O singură imagine pe secundă nu-mi este îndeajuns. Am nevoie de 25 de imagini pe secundă ca să povestesc ceva”.

Cum a fost primită de colegii francezi
“Nu am avut niciodată probleme de comunicare cu colegii mei, deoarece, spre surpriza lor, vorbesc foarte bine limba franceză și nu le vine să creadă că în școlile din Moldova se învață atât de bine limbile străine. M-am încadrat foarte bine la școală și mi-am făcut mulți prieteni”, declară Zina menționând că francezilor le-a plăcut bomboanele și vinurile moldovenești și că ascultă cu interes ceea ce le povestește despre Moldova.

L-a văzut pe Tarantino, cel care i-a stârnit curiozitatea cinematografiei
De când a devenit studentă la Școala Superioară de studii Cinematografice, tânăra susține că a avut oportunitatea de a se întâlni cu staruri internaționale, precum: Quentin Tarantino, Jamie Foxx, Christoph Waltz, Kerry Washington, Samuel L. Jackson, Melanie Laurent, Simon Baker. ” Nu am dat mâna cu nimeni dintre ei, dar am simțit o bucurie enormă atunci când l-am văzut pe Tarantino, căci anume un interviu cu el pe care l-am citit la vârsta de 8 ani m-a făcut să mă gândesc pentru prima dată la o carieră în cinema”, spune Zina. 

Franța, în viziunea moldovencei
“Franța este o țară frumoasă, dar problemele cu care se confruntă oamenii ce vin să realizeze un vis aici, umbresc această frumusețe. Franța este țara în care mă văd locuind și peste câțiva ani, însă mai e ceva timp până la momentul când într-adevăr mă voi simți fericită aici”, declară moldoveanca.

De când se află în Franța, gătește acasă  
Bucătăria franceză este una dintre cele mai gustoase din cele ce am gustat până acum, însă costă mult, dacă e să te duci la un restaurant. La Paris, am descoperit și bucătăria vietnameză, chinezească, japoneză, iraniană și pakistaneză. Însă, mi-am schimbat foarte mult obiceiurile alimentare de când am plecat din Moldova. Sunt mereu deschisă spre noi experiențe culinare, pentru că în Franța găsești tot ce vrei ca să creezi capodopere alimentare. Poate din această cauză am început să gătesc mai des.

Despre revenirea acasă
Pe viitor, Zina Esepciuc speră că va regiza filme. Cât despre revenirea definitivă acasă în Moldova, tânăra a declarat că acest lucru nu se va întâmpla. “Am niște planuri în care ideea revenirii în Moldova pentru a locui nu are loc. Sigur că revin în Moldova pentru a-mi vedea familia și prietenii, însă nu mă mai simt acasă acolo. Asta nu înseamnă că sunt o trădătoare de Patrie, dar în Moldova nu pot să-mi realizez visele. Eu sunt cetățeană a Pământului, iar hotarele sunt create de politicieni. Poate casa mea va fi în Franța, dar poate nu”, a concluzionat Zina.


Vise și speranțe de viitor

Zina speră într-o zi va ajunge să regizeze filme, care să-i ducă faima în toată lumea, iar până atunci spune că are de trecut mai multe etape importante care o va ajuta să atingă calea spre succes.