Niciodată nu ne-am fi gândit că melcii pot fi modele pentru niște fotografii absolut senzaționale. Fotograful ucrainean Veaceslav Mișcenco a învățat deja de mult timp această lecție. Acesta, însă, nu călătorește pentru a descoperi aceste moluște în situații comice, ci fotografiază chiar de acasă. Urmăriți în continuare aceste fotografii fascinante!!

Imaginile macro cu melcii surprinși la un râu, în ipostaze nemaivăzute, a cucerit tot Internetul.

”Când am văzut un melc lângă râu, m-am gândit din start la pictura lui Monet – Femeia cu umbrelă. Între melc și tablou era o asemănare izbitoare. Pe frunza verde, pe care se afla melcul, se afla o floare care amintea umbrela. Melcul stătea chiar sub această umbrelă și asta creează impresia că o ține în mână, ascunzându-se de primele raze ale Soarelui” a spus fotograful, într-un interviu.

Veaceslav ”a căutat” mult timp melcii-eroi ai fotografiilor sale. După ce s-a plimbat, preț de câteva ore, prin pădurea din Berdychiv, Ucraina, a trecut, întâmplător, pe lângă un râu nu prea mare, iar acolo a surprins o adevărată oază de frumusețe.

Cel mai interesant detaliu din viața fotografului ucrainean este specializarea sa în domeniul stomatologiei. Dragostea pentru fotografie a moștenit-o de la tatăl său. Primele fotografii le-a realizat acum 20 de ani. Acum, însă, este un adevărat expert în materie de fotografii macro.

”Ador să fotografiez natura. Încă din copilărie mergeam cu familia mea în pădure, iar tata fotografia animalele sălbatice. Pentru mine este important ca fotografiile pe care le fac să fie interesant nu doar pentru mine, ci pentru întreaga lume”, mai spune Veaceslav.

Pe lângă fotografie, Veaseslav mai este pasionat și de pictură, iar toate lucrările artistului pot fi admirate pe pagina sa oficială.

Sursă foto: http://mischenko.in.ua

Distribuie articolul: