Departe de civilizație și de zgomotul orașului, un cuplu din Canada și-a construit o casă într-un golf al oceanului Pacific. Wayne Adams împreună cu soția sa, Catherine King, au început în 1992 să construiască pe o platformă, o reședință, care potrivit lui Adams, avea drept scop să fie un loc „lipsit de griji”.

Astăzi, locuința plutitoare numită „Freedom Cove” (golful libertății) a ajuns să conțină 12 platforme plutitoare pe care se află diverse încăperi construite din lemn, dar și mai multe curți interioare, legate între ele prin mici poteci, edificate tot din lemn.

Curtea soților include o galerie de artă, un studio, un ring de dans și 5 sere așezate pe un teren de o jumătate de hectar, din care soții Adams, împreună cu cei 2 copii ai lor, se aprovizionează cu fructe și legume.

Inițial, curentul electric al locuinței era furnizat prin intermediul a 14 panouri solare, iar recent proprietarii au trecut la un generator de energie fotovoltaică. Pentru că modul de viață al soților Adams a ajuns cunoscut în întreaga lume, locuința a devenit un punct turistic pentru curioșii care vor să vadă stilul de viață, dar și arhitectura casei. Aceștia pot ajunge aici cu barca în cadrul unor organizări turistice inițiate de autorităţile locale, cu acordul proprietarilor.
Sursa foto: boredpanda.com

Angelina Mașcauțan, stagiară

Distribuie articolul: