La circa jumătate de an după ce s-a scăpat cu vorba și i-a învinuit pe interpreta Valerya și soțul său de „prostituție politică”, balerina rusă Anastasia Volocikova și-a regretat declarațiile și a mărturisit în premieră că îi pare rău de scandalul excaladat între ea și cei doi. Cum își motivează regretul, aflați mai jos.

În interviul acordat portalului tochka.net, Anastasia Volocikova a declarat:

Acum într-adevăr îmi pare rău de acea situație prostească, care m-a certat cu Iosif și cu soția sa, Valerya. Înțeleg că anume declarațiile mele au rezultat aceste consecințe oribile. Sunt o fire extrem de emoțională, iar acest lucru este doar un as în mâneca jurnaliștilor.”

Mai mult decât atât, Volocikova a adăugat că întotdeuna a avut o atitudine pozitivă despre cuplul cu care a intrat în conflict.

Pot declara cu încredere că l-am respectat întotdeauna pe producătorul Iosif Prigojin și pe Valerya, soția sa. Îmi pare foarte rău că lucrurile au luat o astfel de întorsătură. Sunt de părere că oamenii care pot fi gata oricând să întindă mâna lumii, merită măcar un pic de înțelegere și bunătate. Da, recunosc, am reacționat prea emoțional atunci când jurnaliștii cruzi mi-au pus o întrebare foarte strategică cu privire la cuplul lor.”

Balerina rusă se consideră drept jertva acestei situații, la fel ca Valeria și soțul său. În opinia sa, jurnaliștii au utilizat numele său fără permisiune și că au indus în eroare opinia publică. 

Amintim că neînțelegerile dintre Anastasia Volocikova și Valerya au pornit încă din luna aprilie a acestui an. Totul a început de la o conferință de presă susținută de Volocikova la Kiev. La sesiunea de întrebări, balerinei i s-a cerut opinia vis-a-vis de refuzul Valeriei de a cânta în Ucraina, după destabilizarea situației de acolo. Volocikova a răspuns fără nicio ezitare: „Scuzați-mă, dar în opinia mea, asta se numește prostituție politică.”

La fel cum și era de așteptat, reacția Valeriei a fost una dură. Interpreta rusă și-a luat imediat un avocat și a deschis un proces penal pe numele balerinei, pentru o astfel de defăimare. Până ca avocatul să dea primele declarații cu privire la caz, la conflict s-a alăturat și soțul Valeriei – Iosif Prigojin. Acesta a declarat: „Volocikova nu ne este colegă și nici balerină. Ea are aceleași probleme atât la instruire, cât și la balet.”

A urmat un dosar penal pe numele balerinei. Despre acest lucru comunica portalul rus  heat.ru, care a emis copia actului care dovedește că Volocikova este acuzată de prostituție și trebuie să fie pedepsită conform legii. Anastasiei i-ar fi fost monitorizat telefonul mobil. În seara de 16 aprilie, balerina rusă ar fi fost surprinsă când, într-o discuție telefonică, ar fi propus cuiva acordarea de servicii sexuale contra plată.

Asta ar fi însemnat că Anastasia era învinuită de încălcarea Codului Penal al Federației Ruse, conform căruia prostituția este pedepsită administrativ. Conform acestei acuzații, difuzate în mass-media rusești, rezulta că Anastasia urma să plătească o amendă usturătoare, dar, cel mai important, să demonstreze că fapta comisă nu are nicio legătură cu obligațiile sale părintești. Procesul penal s-a încheiat în scurt timp. 

În scurt timp, Iosif Prigojin declara: „…Îi criticăm doar pe cei care speculează și încearcă să atragă atenția opiniei publice, trăgând foloasele de pe urma nefericirii altora. Nu vreau să-i ofer Anastasiei Volocikova un motiv în plus de PR, m-am săturat de acest noroi.”


Foto: heat.ru, Instagram

Distribuie articolul: