Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I transmite că în perioada 7-10 octombrie 2013, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României vor efectua o vizită în Republica Moldova. Iată care este programul oaspeților regali. Luni Principesa Margareta și Principele Radu vor participa la un dineu oferit de Primarul General de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Marți Altețele Lor Regale vor vizita Academia de Ştiinţe a Moldovei, vor depune flori la statuia lui Ştefan cel Mare, se vor întâlni cu premierul Iurie Leancă, vor merge la Bălți și la Mănăstirea Curchi.

Miercuri, 9 octombrie, delegația regală se va întâlni cu Preşedintele Nicolae Timofti, va vizita Universitatea de Stat din Chişinău, Misiunea Socială Diaconia, Unitatea de Transplant din cadrul Spitalului Clinic Republican, Liceul Ion Luca Caragiale din Orhei și Soroca și localitatea Regina Maria. În ultimele trei destinații, Principele Radu va merge de unul singur, principesa având un alt program

După o serie de alte întâlniri, întrevederi și discuții, joi, 10 octombrie, Principesa Margareta și Principele Radu vor încheia vizita la Chișinău, dar și în Republica Moldova. Detaliile despre cazarea și mesele moștenitorilor regali nu au fost făcute publice.

Sursa/Foto: Princeradublog.ro 

Distribuie articolul: