Afară plouă. Ploaia nu mai contenește de două zile. Ar fi trebuit acum să fie soare și cald, dar se pare că frigul nu e la curent cu asta. Și își face de cap. Intru într-un pub și mă așez la o masă de lângă geam. Apa curge șiroaie pe ferestre. Chelnerul mă întreabă dacă vreau să comand ceva, îl rog să-mi aducă un ceai verde și o scrumieră. Ridic capacul de pe ceainicul cu infuzie. Aburul mi se izbește de față. Pun capacul și îmi torn lichidul în ceașcă. Îmi aprind țigara și privesc spre geamul inundat prin inelele de fum. Oamenii zgribuliți sub umbrele se grăbesc undeva. Iar mie în cap îmi sună Singing in The Rain.
Ultima picătură de ceai alunecă pe gât.

Chem băiatul și îi spun că mi-aș dori o sticlă cu vin roșu și o prăjitură de ciocolată cu dulceață din vișine. Două felii. Primesc sticla. Și prăjiturile. Mi se umple paharul. Îl miros, are o aromă amețitoarea, gustul îi este fin și dulce. Am golit primul pahar. Iau lingurița și o înfig în prăjitură, apoi o duc spre gură. Lingurița stă blocată între limbă și cerul gurii preț de câteva secunde, ca să-mi dau seama cum e. E bună.

Privesc sticla, care acum e pe jumătate goală, iar mâna stângă mi se plimbă pe ea. Dacă aș fi bărbat, poate aș compara-o cu trupul unei femei, dar așa, e doar o sticlă. Mă doare capul. Nu știu dacă e din cauza vinului sau a vinei. Sau a gândurilor din ultimele zile. Nu înțeleg cum și cine programează ca anumite lucruri să se întâmple. De ce într-un anume mod și nu altfel? Nu știu dacă mă gândesc la ceva în acest moment. Mi-i greu să-mi dau seama. Nu știu dacă am remușcări pentru greșelile pe care le-am făcut. Nu știu dacă am făcut greșeli și ce e în general o greșeală? De ce visăm ca anumite lucruri să ni se întâmple, iar atunci când se întâmplă, nu le mai vrem?

Acum câteva zile, el m-a dus în parc. Era timp frumos atunci. Am închiriat o barcă și am ieșit la o plimbare pe lac. Mi-a spus că sunt frumoasă. Că vrea să fiu numai a lui și mi-a întins inelul. Am muțit preț de câteva secunde. Un fior rece mi-a trecut prin inimă – i-am spus să mă ducă la mal. M-a privit nedumerit, dar nu a spus nimic. Am coborât speriată din barcă de parcă acolo, pe lac, am fost amenințată cu înecul. I-am cerut să-mi dea inelul, l-am pus în buzunar și am plecat. I-am spus că îl voi suna zilele astea. De ce a trebuit să facă asta? De ce am procedat așa?

Mi se învârte capul. Imaginea sticlei unde a fost vin începe să se deformeze. Pleoapele devin grele și involuntar mi se închid. Rog chelnerul să-mi cheme un taxi. Peste câteva minute mă ajută să mă ridic și, sub umbrelă, mă conduce spre mașină.
Am ajuns acasă. E frig. Ușa de la balcon e deschisă. O închid și mă trântesc apoi în pat. M-am prăbușit ca de pe o stâncă. Trag plapuma peste mine și am impresia că în loc de așternuturi sunt niște dune de nisip care mă înghit.
Lucrurile se întâmplă pur și simplu, ca și visele.

Distribuie articolul: