Vioricăi Marticiuc nu-i place să vorbească prea multe despre sine, are încredere în bunii ei prieteni care o pot face mult mai bine, însă ne-a recunoscut în interviu că este enervant de perseverentă și încăpățânată. Mereneanca visătoare și, în același timp, realistă este o femeie plină de viață, care păstrează mereu o doză sănătoasă de melancolie. Stabilită deja de zece ani la Oslo, Viorica are la activ trei facultăți absolvite, muncește la trei posturi și are două destinații pentru cuvântul „acasă”. Cum ai ajuns tocmai la Oslo, în Norvegia?

Întâmplarea a făcut că acum 10 ani, când absolvisem facultatea și îmi căutăm un job să dau peste un anunț interesant în magicul pe atunci ziar „Makler”. Era vorba despre renumitul program „Au-Pair”, program de schimb cultural într-o țara aleasă de tine, în cazul meu a fost Norvegia. Făcusem limbi străine, franceză-engleză și ar fi fost logic să aplic pentru o țară unde se vorbea una din aceste limbi, dar Norvegia era unica țară din program care oferea un contract de până la doi ani (majoritatea țărilor ofereau pentru un an), iar cel mai important era faptul că la finisarea programului puteam să fac o facultate acolo, ceea ce a fost decisiv în cazul meu. Făcând o retrospectivă, îmi dau seama că acesta a fost biletul meu spre lumea mare pe care ardeam de nerăbdare să o explor.

După doi ani trăiți într-o familie din cel mai frumos oraș din lume (chiar dacă e subiectiv tot cel mai frumos rămâne, Google vă poate convinge), încă o limbă străină pe CV și un car de planuri și vise, am intrat la Facultatea de Mijloace Multimedia la Universitatea din Oslo. Zicea cineva că prima facultate o faci pentru că așa trebuie, sau mai bine zis pentru că așa vor părinții, a doua o faci pentru că așa vrei, iar pentru că eu vreau multe, am mai făcut și o a treia, pentru suflet: Facultatea de Jurnalism din Kristiansand.

Familia este alături de tine, te-a susținut la început?

Familia, adică mama, tata și doi frați trăiesc acasă, în Moldova, ei au fost și sunt cei care au crezut în mine, atunci, la început când necunoscutul excitant speria de moarte. Tot ei au fost cei care m-au încurajat atunci când aveam dubii. Se zice că țara în care te naști și părinții sunt printre puținele lucruri pe care nu le putem alege sau decide singuri. Păi eu am fost dublu norocoasă: sunt mândră atât de țara în care m-am născut, cât și de părinții mei: tata – un om liniștit, cumpătat, cu o răbdare de fier și cu un simț extraordinar al umorului, iar mama – a fost și este mereu ființa pe care o admir cel mai mult pentru curajul ei, voința de fier, dragostea taciturnă, simțită și citită printre rânduri dar și pentru enorma încredere, susținere și libertate pe care ne-a oferit-o nouă, copiilor.

Cât despre familia mea de aici, din Norvegia, e un capitol… „under construction”, cum s-ar zice în limbajul multimedia.


Cu ce te ocupi în Oslo?

La moment lucrez în calitate de traducător/interpret la sectorul de poliție și tribunalul din Oslo (norvegiană/română/norvegiană), muncesc și la o cafenea de pe lângă Teatrul Norvegian (Det Norske Teatret), unde sunt și responsabilă de petrecerile la premierele pieselor la acest teatru. În timpul liber lucrez la o sală unde au loc concerte cu vedete precum: Madonna, Beyonce, Jay-Z, Pink, Rihanna, Roger Waters, Bruce Springsteen…

 

Cum e să lucrezi cu tot acest „beau monde”?

Nu lucrez nemijlocit cu ei, dar mă ocup de clienții din zona VIP, ceea ce mi-a oferit ocazia să văd prestația lor live la aceste concerte. E atât de uimitor să vezi energia debordantă de care dă dovadă, de exemplu, Pink la concertele sale, impecabilitatea și perfecțiunea prestației lui Jay-Z ori seriozitatea și respectul față de fani a lui Bruce Springsteen… Acesta din urmă iese pe scenă doar acompaniat de o chitară, cu o jumătate de oră mai devreme decât ora stabilită, sau cântă două-trei ore mai mult decât e prevăzut doar ca să mulțumească fanilor ca au stat la cozile interminabile pentru a-l vedea și auzi. Ori, din contra, amatorismul altora, care fie întârzie peste limita bunului simț, fie nu cântă live…

 

De fapt, îți place munca pe care o faci?

Îmi plac absolut toate joburile pe care le fac. Imprevizibilitatea unei zile de muncă este lucrul cel mai captivant: de la un interogatoriu la poliție la o petrecere la teatru sau la concertul cu Roger Waters – toate pe parcursul unei săptămâni.

Ce preferi să faci în timpul liber, ce hobby-uri mai ai?

Timpul liber e luxul pe care nu mi-l permit prea des, dar atunci când o fac, profit de el la maxim, delectându-mă cu o carte bună, întâlnindu-mă cu prietenii sau explorând o alta țară de pe lista „to be visited”.

 

Ce locuri deosebite ai vizitat?

A citi și a călători sunt, de fapt, verbele care mă reprezintă cel mai bine. Nu pot să uit niciodată cât de mult invidiam personajele cărților citite în adolescență, care, cu atâta ușurință, călătoreau la sfârșit de săptămână. Cu mintea mea de copil post-sovietic nu puteam nicidecum înțelege cum ar fi să nu ai nevoie de viză pentru a pleca undeva sau cum să îți poți permite financiar aceste călătorii. Cred, astfel se poate explica faptul că mai tot timpul am avut bagajele gata făcute pentru o nouă „expediție”. Am avut ocazia și norocul să vizitez locuri precum: Peru, Kenia, Tanzania/Zanzibar, Canada, Italia, Portugalia, Franța, Suedia, Danemarca.

 

Ai careva întâmplări caraghioase ori haioase din călătorii ca să ne povestești?

Nu știu pe cât de caraghioase ar fi întâmplările, pentru mine au fost neobișnuite și captivante uneori. Biletele spre Peru, de exemplu, le-am câștigat în urmă unui concurs „întrebări-răspunsuri” la facultate. Această călătorie mi-a rămas în memorie prin locurile fantastice din Machu-Pichu și Cusco, sau prin faptul că, la intrarea în țară, Republica Moldova nu se găsea în baza lor de date, iar eu și cu o prietenă am reținut fluxul de oameni ceva timp, pentru ca domnul să o găsească. Noi am fost primele basarabence ajunse pe acele meleaguri.

Kenia și Tanzania mi-au rămas în memorie prin coloritul, zâmbetul și frumusețea băștinașilor, dar mai ales prin întâlnirea cu lumea sălbatică din Safari: la văzul primei girafe care mergea grațios la cinci metri de noi am sărit de bucurie ca un copil preț de 10 minute. Apoi elefanții greoi și impozanți erau atât de frumoși, acolo, în libertate, deloc asemănători cu cei triști de la grădină zoologică.

 

Revii des în Moldova, ți-ai dori să te întorci pentru a locui și munci în țară?

Revin acasă cu drag ori de câte ori am ocazia și cred că aș munci în țară dacă aș găsi un proiect aproape de sufletul meu. Cât despre traiul permanent în Moldova… niciodată nu zi niciodată, spune o vorbă, dar la moment prefer să zbor între „acasă în Norvegia” și „acasă în Moldova”.

Foto: Arhiva Personală