Viorica Lefter, tânăra basarabeancă, participantă în acest an la competiția Miss World Canada 2014, a avut o prestație excelentă la acest concurs canadian, de frumusețe, desfășurat duminică, la Vancouver. Despre ce loc a ocupat tânăra, dar și despre cum se simte după această experiență nemaipomenită, aflați în materialul care urmează.

”Înscrierea mea la Miss World Canada a fost o decizie spontană, pe care n-am planificat-o din timp. O prietenă mi-a trimis formularul pe un site de socializare și m-a îndrumat să încerc. L-am completat, am trimis câteva poze și mi-am continuat viața mea zi cu zi.

Peste puțin timp, am primit un e-mail de confirmare, de la organizatorii concursului și am mai avut un interviu telefonic, după care am devenit oficial partcipantă la Miss World Canada 2014.

Am fost plăcut surprinsă să fiu aleasă din mii de fete și sincer cred că acesata va fi o experienţă deosebită în viața mea” ne mărturisea Viorica, acum o lună și jumătate.

După pregătirile care i-au consumat câteva luni bune, duminica trecută, la North Vancouver, frumoasa și carismatica Viorica Lefter a participat, în sfârșit, la marea competiție.

”M-am plasat în top 16 cele mai frumoase fete din concurs și în top 5, cu talentul, dansul pe care l-am pregătit!” a mărturisit Viorica, pentru portalul nostru. Și nu este de mirare, deoarece Viorica a purtat o ținută artistică inspirată din portul tradițional moldovenesc!

 

Chiar dacă nu a obținut niciun premiu pentru evoluția sa pe scena concursului, Viorica a mărturisit: ”Nu mi s-a oferit nimic, dar a fost o experiență frumoasă! Mă bucur că am participat.”

 

Întrebată fiind dacă intenționează să mai participe și la ediția 2015, Viorica a spus că o participare este de ajuns, pentru o experiență atât de bogată!

Titlul de Miss World Canada 2014 a fost obținut, în acest an, de Annora Bourgeault – tânăra care va reprezenta Canada la Miss World.


 

Despre ce crede cu privire la imparțialitatea juriului din concurs, însă, Viorica a spus: ”Nu știu care au fost criteriile și nu cunosc personal membrii juriului, dar dacă au luat ei decizia și au fost aleși ca jurați, cred că sunt capabili să ia o decizie corectă!”

Frumoasa basarabeancă este fericită și mândră de experiența pe care a acumult-o. În competiția pentru titlul de Miss World Canada 2014, a căpătat o susținere nemaipomenită din partea familiei, prietenilor, a fanilor din Moldova, dar și din întreaga lume!

Mai multe detalii despre viața pe care o duce Viorica Lefter în Canada și despre studiile pe care le face tânăra de 19 ani la Medicină, găsiți AICI.

Foto: www.theprovince.com, Ed Ng Photography (V), Aziz Ladha, Facebook, Arhiva personală

Distribuie articolul: