Un an de pictură, atât i-a fost suficient ca să înţeleagă că arta îi este predestinată de sus. Emigrând în Franța, ţara în care cei mai mulți moldoveni căutau până acum refugiu politic și economic, Cristina Golovatic și-a găsit refugiul artistic de care avea nevoie. Însă până a lua decizia de a pleca din ţară, Cristina a trecut testul unei facultăţi la Chişinău. „Eu pictez toată viaţa mea conştientă (zâmbeşte), tocmai ăsta a fost şi motivul meu de a merge la o facultate unde să pot melanja exploziile emotiv-coloristice cu lumea practică. Însă după 2 ani de design interior la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură (UTM), am înţeles că dorinţa şi nevoia de a mă exprima în formă plastică a fost una decisă de sus, probabil”, povesteşte tânăra.

De la ore particulare, la expoziție
Nu făcuse şcoala de pictură, sora ei era cea care avea 7 ani de pictură. Ea se aventurase câţiva ani cu lumea muzicii, pianul. „După 2 ani de facultate (care au fost extrem de intenşi), am urmat timp de un an un curs de ore particulare cu artistul plastic Victor Ursu, împreună cu prietena şi colega mea Rita Nistor. Ambele de la aceeaşi specialitate, ambele dornice de culori şi frumos, ambele cu dragoste de libertate şi tot ce se numeşte artă. Maestrului Victor Ursu îi suntem recunoscatoare pentru puterea de a oferi studenţilor săi o libertate nemaipomenită în individualitatea lor artistică”.

Înainte de a lua decizia să plece din ţară, în primăvara anului 2011, împreună cu aceeași colegă Rita Nistor, a organizat o expoziţie dedicată exploziilor de sentimente, emoţii şi culori. „Expoziţia a durat din aprilie până în luna mai, însă pregatirile începuseră cu mult timp înainte. Să organizezi ceva frumos îţi ia mai multe luni. Noi am avut nevoie de 2 luni”, povestește Cristina.

O întreb care au fost impresiile, ce fel de experiență a fost aceasta pentru ea. „A fost şi destul de riscant de a apărea în public, nefiind cunoscute de nimeni în beau monde-ul autohton. Însă am fost extrem de fericite, văzând lume care tot venea şi venea. Sincer, la un moment dat, galeria era atât de plină, că oamenii erau şi în afara ei”, își amintește ea.

„Am avut parte şi de televiziune, interviuri, invitaţii la emisiuni televizate. A fost frumos, ca un vis. Acum ne rămâne doar să adunăm forţe pentru a continua tot ce am început”, adaugă Cristina Golovatic.

„E greu să te afirmi unde nu este nevoie de artă”
Însă dincolo de succesul primei sale expoziții, Cristina crede că totuşi e greu să te afimi într-o țară unde nu este nevoie de artă: „Tocmai de asta am mers în ţara unde arta se mănâncă, se simte, se cântă şi se trăieşte.” Franţa este o ţară de referinţă în acest domeniu, spune ea.

„Eu, mergând pe străzile Parisului, simt puterea impunătoare a marilor pictori care au mers pe aceleaşi străzi. Mergând prin Nisa (oraşul unde sunt stabilită) simt un flux permanent de inspiraţie, fie din cauza apei azurii a mării mediteraneene, fie din cauza atmosferii degajate pe care o poţi simţi aici”, explică pictoriţa.

Scopuri și rezultate în artă
Își propune nici mai mult, nici mai puțin, decât spargerea tiparelor: „Sunt îndragostită de viaţă, de muzică, de frumosul pe care uneori îl ignorăm. Iubesc oamenii atât de mult, încât în fiecare văd o istorioară aparte, care merită povestită în culori. Asta mă inspiră cel mai mult şi asta vreau să comunic lumii – o spargere a stereotipurilor şi explorarea frumosului la mine pe pânze”, explică cu entuziasm pictoriţa.

„Am deţinători ai picturilor mele deja şi aici în Franţa, dar şi în alte ţări europene. Vreau să recunosc că sunt unele persoane care îți aduc atâta plăcere în momentul în care ştii că ei vor fi deţinătorii creaţiilor tale!”, adaugă Cristina Golovatic.

Viaţa artistică în Franţa
„Acum însa sunt invitată la Geneva (Elveţia), şi toata atenţia şi forţele mele sunt îndreptate spre acest eveniment. La Nisa deocamdată n-am reuşit să organizez o expoziţie, dar sunt sigura că este doar o chestiune de timp”, ne mărturiseşte ea.

În afară de vizite la muzee și galerii şi discuții cu unii pictori prezenţi în Franţa, pictorița recunoaște că nu prea a avut alte ocazii de a se implica în viaţa artistică franceză. „Însă asta e doar pentru o perioadă!”, completează ea pe loc.

„Pe viitor, promit multe noutăţi colorate de aici. Pot să vă mai zic că este o diferenţă vizibilă între calitatea comunicării şi cererii de artă de aici şi de acasă. Tocmai de aceasta, îndemn oamenii să iubeasca arta autohtonă, deoarece are calitate, are individualism şi are putere”, afirmă Cristina.

Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!
Anul acesta a făcut un curs intensiv de limba franceză. Se pregăteşte pentru studiile ce urmează. A ales acelaşi domeniu legat de arte, istoria artelor, cinematografie şi fotografie.

„Însă neapărat, începând din septembrie, voi merge şi la cursurile de actorie. Viaţa este una, este scurtă, şi ea merită trăita „în abundenţă”, la maxim. De altfel, acesta e şi motto-ul meu – Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!.. un fel de „never stop!”

Și cum rămâne cu prietena și colega sa de expoziții? „Chiar dacă acum e la Londra şi eu la Nisa, ţinem legătura zilnic şi pe viitor desigur ne gândim la o expoziţie – ‘Duet'”, adaugă Cristina.

Acasă este „Chişinăul meu”
Respiră aerul artei franţuzeşti din septembrie 2011, iar în această perioadă a revenit o dată la Chişinău. I-ar plăcea să le facă o vizită-surpriză părinţilor şi prietenilor săi: „Le simt lipsa extrem de mult. Probabil, acesta ar fi unicul motiv de ce aş reveni la Chişinău – familia şi prietenii. Și, desigur, Chişinăul. Ador oraşul ăsta şi mereu când vorbesc cu lumea, îl numesc „oraşul meu”, e într-adevăr „Chişinăul meu”.

Distribuie articolul: