S-ar părea că nu e mare lucru să tai niște stofă din blugi, dar totuși există niște șiretlicuri atunci când vorbim despre o pereche de „ripped” sau „distressed” jeans. Așa îi numesc americanii, ceea ce ar însemna, românește vorbind, „blugi rupți” sau „blugi uzați”. 

Pentru că asemenea blugi costă mai mult decât cei simpli, dar și pentru că nu întotdeauna găsești perechea potrivită în magazine, venim cu niște sfaturi, semnate de cosmopolitan.ro despre cum îi poți crea singurică, acasă.

Îmbracă blugii pentru a stabili exact unde vrei să faci rupturile, mai ales dacă îţi doreşti să „operezi” la nivelul genunchilor. Ţine cont că atunci când stai jos, blugii se întind peste genunchi, aşa că cel mai bine ar fi să-i rupi puțin mai sus de genunchi sau mai jos, altfel rupturile se pot largi şi nu vor mai arăta atât de bine.

Trasează cu cretă, creion sau pix linii orizontale acolo unde vrei să rupi blugii. Tăieturile simple, subţiri şi orizontale prin care se vede pielea, se potrivesc cel mai bine pe skinny jeans sau blugi drepţi. La boyfriend jeans se pretează rupturile mai mari, pătrate sau dreptunghiulare, care păstrează firele orizontale ale denimului. Pentru asta, trebuie să trasezi două linii orizontale, la distanţă de 2 cm sau mai mult, în funcţie de cât de lată vrei să fie ruptura (apoi, vei folosi o pensetă pentru a smulge firele verticale dintre cele două linii trasate – vezi video de mai jos).

Foloseşte o carte groasă, o bucată de lemn sau orice alt obiect solid care poate intra pe cracul pantalonului pentru a întinde suprafaţa pe care trebuie să lucrezi. Taie cu o lamă sau cu un cuţit liniile pe care le-ai trasat – sau poţi să le tai cu foarfeca înainte de a băga cartea în blugi.

Foloseşte o răzătoare, piatră ponce, şmirghel sau o lamă de ras pentru a freca zona tăiată. Astfel materialul se va subţia şi va căpăta un aspect uzat, iar pe marginile tăieturilor vor apărea fire răzleţe. Ai grijă să nu freci prea tare – ideea e să zgârii uşor denimul, nu să-l rupi de tot.

Foto: Reed Fashion Magazine

Foto: Reed Fashion Magazine

Dacă vrei blugi rupţi cu fire rărite, foloseşte penseta pentru a scoate unul câte unul firele verticale dintre două tăieturi (vezi video de mai jos).

Foloseşte înălbitor pentru a da un aspect şi mai interesant blugilor. Pune înălbitor pe un burete şi tamponează marginile rupturilor pentru a le decolora; înmoaie o periuţă de dinţi în înălbitor şi stropeşte blugii, sau foloseşte o pipetă pentru a crea din loc în loc picături albe pe denim.

Iar acum poartă-i cu plăcere! 

Distribuie articolul: