Voluntariatul şi actele de caritate au devenit una dintre tendinţele la modă pentru mulți tineri, grupuri şi organizaţii întregi. Pentru ea, voluntariatul și caritatea au început… involuntar, spontan, mânată de instinctul de mamă. După 7 ani de acte de caritate pe care le organizează pentru Şcoala Internat din Corteni, Veronica Arpintin poate fi desemnată una dintre femeile profesioniste care a reuşit să treacă peste stereotipurile unei societăţi care ştie să judece. Fetele fără cosițe și școala fără bani pentru șampon

Drumurile pe care le bătătoreşti adesea te aruncă-n fântâni care trebuie (di)secate. Aşa i s-a întâmplat Veronicăi. Dintr-o simplă întâmplare a avut o vizită neplanificată la Şcoala Internat din Corteni, unde locuiesc şi îşi fac studiile circa 150 de copii cu dizabilităţi mentale. Prima imagine a creat și prima nedumerire, care a dat naștere imboldului de a organiza evenimente de caritate: „Am observat că atât fetele, cât şi băieţii aveau o frizură foarte scurtă, şi atunci am întrebat: „de ce?”. Mi s-a spus că bugetul alocat pentru produsele igienice este atât de mic, încât părul lung al fetelor e imposibil de întreţinut.”
Pe atunci, era o tânără mămică care îşi creştea copilul de 5 luni — poate de aceea, foarte sensibilă la tot ce era legat de copii. Chiar dacă avea o mulţime de responsabilităţi (pe lângă un copil mic de crescut, era angajată şi mai făcea şi masterul), Veronica s-a concentrate asupra ideii de a organiza un eveniment pentru a acumula bani şi a-i asigura cu puţinul necesar pe acei copii de la internat.

Un concert improbabil

Pentru că așa vedeau inițiativa ei cei din jur: „M-am consultat cu mai mulţi oameni şi unii mi-au spus că am înnebunit dacă vreau să fac una ca asta. Dar au fost şi alții cărora le mulţumesc din toată inima pentru că m-au susţinut. Astfel, ne-am gândit împreună să facem un concert de caritate. Eram naivă şi credeam că la concert lumea vine şi poate nu vom cumpăra doar strictul necesar, dar poate mult mai mult”, îşi aminteşte Veronica.

„Atunci am contactat mai mulţi interpreţi, toţi spuneau – şi îi înţeleg – că pot face acest lucru contra unei plăţi semnficative. În aşa caz însă, aş fi organizat un eveniment de dragul evenimentului şi n-ar fi fost posibil să cumpărăm din banii acumulaţi pentru copii ceea ce ne propusesem. Unica persoană care ne-a răspuns pozitiv a fost interpreta Geta Burlacu. Ea a vorbit cu muzicanţi şi unde a fost posibil, am economisit. De asemenea, m-am adresat Ambasadei SUA: fiind absolventă a programelor de schimb, ne-au oferit un grant în sumă de 300 de dolari, pe care i-am dat pentru arenda sălii la Filarmonică, unde a fost concertul. Sunt unele cheltuieli pe care nu le poţi anula sau reduce”, adaugă Veronica Arpintin.

Primele cadouri, reducerile și taxele la stat

După ce şi-a sunat toţi prietenii, rudele şi a informat publicul prin afişe lipite pe stradă şi emailuri, primul concert de caritate a fost un bun început. „Sala a fost pe jumătate plină, în pofida faptului că n-am avut altă publicitate şi nici nu era facebook-ul ca să promovăm gratuit. Totuşi, am adunat o sumă de 2000 de dolari, iar în afară de asta şi foarte multe cadouri. Ajutorul a venit mai mult din partea prietenilor decât din partea străinilor. Pentru că există o percepţie greşită că oamenii care se ocupă cu astfel de acte de caritate nu le fac din inimă, şi că scopul lor nu este atât de nobil cum se spune. Poate că şi există…. dar nu și în cazul nostru”, ne destăinuie Veronica Arpintin.

Pentru unii, bucuria de a ajuta acești copii a meritat sacrificarea unor resurse financiare: „Copii au fost fericiţi, fetele au început să-și crească părul. M-am bucurat atunci când magazinele de la care procuram produsele, când le spuneam că mergem la casa de copii, ne ofereau reduceri. Astfel, cu suma adunată am luat lucruri de două ori mai ieftin.”

Dar nu toți gândes la fel: „Au fost și mulţi care ne-au refuzat, spunând că ei plătesc impozite pentru aceasta. Chiar şi unii prieteni pe care mizam şi care aveau nişte venituri destul de mari pentru ţara noastră mi-au spus că achită taxe şi că statul trebuie să se ocupe de asta. Eu înţeleg că statul ar trebui să asigure multe, dar şi noi suntem cetăţeni care putem face ceva pentru această societate”, crede Veronica.

Pentru școală, o tradiție

Pentru că este destul de complicat, Veronica spune că organizează o dată în an concerte de caritate. Astfel, în preajma sărbătorilor de iarnă copii primesc cadouri, iar alte cadouri rămân pentru ziua copiilor, de 1 iunie: „Sunt unii care nu reuşesc să ne ajute la sărbătorile de iarnă, şi noi le spunem: mai aveţi o şansă în iunie.” Cât despre interpreta care le-a oferit primul concert, Veronica spune că „Geta deja merge cu noi de fiecare dată la casa de copii. Organizăm diverse sărbători pentru copii, ea le cântă, îi înveseleşte şi-i distrează. Le facem discotecă pentru copii.”

„Am lucrat mult asupra promovării acestui proiect. E ca o tradiţie şi mă bucur că deja e aşteptat, deja ne susţin mai multe companii, dar la început era foarte greu pentru că lumea n-avea încredere. Îi apreciez pe cei de la administraţie şcolii, pentru că se dedică în totalitate. Uneori le spuneam să-şi ia câte ceva, nişte stilouri pentru birou, ca să-i bucure şi pe profesori cu sărbătorile care vin. Directorul spunea: nu, doar dacă cu mâna voastră ne arătaţi ce pot să le dau colegilor, altfel nu, pentru că noi lucrurile copiilor nu le luăm”, povesteşte Veronica.

Pentru ea, o pasiune epuizantă și molipsitoare

Veronica Arpitin recunoaşte că organizarea unui concert anual o epuizează, pentru că este totuși un efort enorm: „Eu nu sunt organizator, lucrez la bancă și am cunoştinţe în alt domeniu. Așa că înainte de sărbători, îmi vine să spun de fiecare dată că gata, nu mai fac nimic. Dar trece ceva timp şi zic: „când ne pregătim pentru următorul concert?”, spune ea cu mult entuziasm despre proiectul în care investeşte şi suflet şi timp de mai bine de 7 ani.

La Şcoala Internat din Corteni sunt circa 150 de copii şi autoare proiectului spune că e foarte costisitor să cumperi pentru fiecare copil câte o periuţă şi pastă de dinţi. „Au fost situaţii când nu ne-ajungeau bani să cumpărăm tot de ce era nevoie şi atunci îmi contactam prietenii şi le spuneam: ştiu că tu ai dat bani şi că ai cumpărat bilete la concert, dar mai cumpără te rog şi o ladă de banane. Ei primesc pozitiv solicitările mele, pentru că ştiu că aceste banane vor ajunge la copiii care nu au posibilitatea să consume”, povesteşte Veronica.

Traista săracului cu puțin nu se umple

„Anul trecut m-am înţeles cu o reţea de pizzerie să ofere câte un meniu de mâncare pentru copii, şi cu o firmă turistică ca să le facă excursie. Am obţinut transport şi când am ajuns la realizarea planului, ne-am confruntat cu o problemă pe care eu n-o prevăzusem. Copii n-aveau îmbrăcăminte şi încălţăminte. Nu ne puteam permite să-i îmbrăcăm pe toţi cei 150 de copiii. Astfel, am înţeles că, chiar dacă ai experienţă, mereu apar nunţe şi probleme pe care tu nu le prevezi, dar pe care trebuie să le depăşeşti şi să cauţi o altă cale de rezolvare. Deja am planificat o călătorie pentru copii la vară şi sper ca atunci să ne fie mai uşor să-i aducem în capitală”, spune Veronica.

„Din păcate, lucrurile necesare precum produsele de igienă nu pot fi asigurate pentru fiecare copil în cazul acestei şcoli internat. În consecinţă, copii ies din aceste şcoli cu dinţi stricaţi şi diverse boli. Chiar nu înţeleg de ce în buget nu este stabilită o sumă pentru astfel de produse. Totuși, mă bucur că deși la început eram unicii sponsori, acum deja îi ajută şi alte organizaţii”, mărturiseşte Veronica.

„Nu organizez evenimente de caritate pentru mulţumiri sau altceva…”

De fiecare dată după ce strâng roadele unui concert sau ale unei campanii în urma căreia copii se aleg cu produse igienice, dulciuri, fructe şi jucării, bucuria poate fi citită în ochii copiilor, iar reîntâlnirile se transformă în ceva mult mai mult. „Este un moment foarte sensibil şi uneori ne spun, şi mie şi Getei, că le suntem mame. Odată am invitat un om de afaceri la matineu şi copiii spuneau poezii despre mamă, părinţi, iar el a început să plângă. Nu m-am aşteptat ca un om de afaceri care este puternic să poată fi atât de sensibil”, spune Veronica Arpentin.

„Dacă eu şi copilul, familia mea suntem sănătoși, atunci avem la dispoziţie foarte multe lucruri şi asta mă motivează să fac ceea ce fac pentru aceşti copii. Da, organizarea este un efort imens, dar merită s-o faci pentru cei care sunt dezavantajaţi în comparaţie cu tine”, povesteşte Veronica.
„Nu fac asta pentru ca să primesc mulţumiri sau altceva…. Îmi place că atunci când merg la ei, îi văd veseli, se bucură de cadouri, cum aşteaptă să le dăm fructele pe care ei nu le văd şi nu le consumă zi de zi”, adaugă ea.

„Eu nu am timp pentru saloane de frumuseţe, pentru că din 24 de ore cât dormi, comunici cu copilul şi munceşti, trebuie să ştii care îţi sunt priorităţile ca să le reuşeşti pe toate. Pentru mine să ajut aceşti copii este mai important decât să fac sport sau să stau la o cafea cu prietenele. Noi toţi pierdem timpul şi suntem conştienţi de asta şi noi am putea face mult mai mult, dacă ne-am pune astfel de scopuri”, accentuiază Veronica.

Cum se integrează actele de caritate în afaceri

În viața de zi cu zi, Veronica Arpintin este manager în servicii şi consultanţă în afaceri. Am întrebat-o dacă relaţiile şi experienţa din mediul de afaceri au ajutat-o cumva la organizarea actelor de caritate: „Într-o oarecare măsură m-au ajutat, pentru că lumea mă cunoaşte ca un om serios, onest şi cred că imaginea mea de la serviciu mi-a oferit un avantaj. Chiar dacă nu pot trece din zona mea de la serviciu la organizarea unor astfel de evenimente, pentru ca să nu fiu tratată ca și cum aș vrea să beneficiez de poziţia pe care o am”, spune Veronica.

Faptul că munceşte în domeniul afacerilor o ajută la planificare resurselor şi la administrarea lor, însă nu mai mult de atât. „Chiar dacă aş fi fost medic sau profesor şi atunci aş fi încercat să utilizez cunoştinţele mele în favoarea societăţii. Nu este adevărat că dacă eşti om de afaceri sau dacă ai o afacere, atunci ai alte posibilităţi. Noi avem potenţial care poate fi valorificat. Dar e dificil atâta timp cât 10 fac ceva, iar alţii 2 distrug ceea ce fac cei 10 cu atâta entuziasm”, accentuează ea.

Voluntariatul şi societatea din Moldova

Tot mai mulţi tineri se implică în proiecte de caritate şi tot mai multe organizaţii au ca scop organizarea unor proiecte de caritate. Astfel, noua generaţie este total diferită de cea de acum 10 ani: „Voluntariatul deja este perceput de societate ca ceva normal şi interesant, unde şi tu, fiind voluntar poţi să benificiezi de cunoştinţe, să-ţi dezvolţi abilităţile, să obţii experienţă. Personal, ideea de voluntariat am văzut-o în SUA. Recent, am revenit din Turcia şi la ei este tendinţa ca fiecare cetăţean să doneze lunar 2% din venitul său pentru astfel de acte de caritate”, spune Veronica Arpintin.

La sfârșit, o întreb ce crede că îi reține pe oamenii din Moldova să adopte masiv acest model. „Sunt sigură că dacă am fi educaţi în administrarea finanţelor, atunci probabil am trăi cu toţii mult mai bine”, afirmă Veronica. „Oamenii la noi au ajuns să-şi economisească banii pentur un iPad, pentru tehnică modernă. În timp ce lumea nu-şi permite să se alimenteze corect, totuși cumpără nişte lucruri inutile. Lipsa educaţiei atât în familie, cât şi în instituţiile de invăţământ sunt cauzele principale”, adaugă ea.

„Primul sponsor am fost chiar eu şi soţul meu, apoi prietenii mei. În urma experienţei acumulate, am înţeles că dacă vrei să faci ceva, apoi faci calitativ. Altfel, mai bine nu te apuci deloc. Te dedici, dar ai şi un rezultat frumos. Sunt fericită că mie îmi reuşeşte de 7 ani”, încheie mulţumită Veronica.

Distribuie articolul: