Vedetele estradei noastre strălucesc nu doar la chip, ci şi la suflet. De data aceasta şi-au unit forţele pentru a salva inima lui Daniel, un băieţel care suferă de o malformaţie la cord şi are nevoie de o operaţie urgentă. Intervenţia chirurgicală costă 20 de mii de euro, bani pe care familia nu îi are. Daniel Badan are doi ani şi două luni. Este un copil activ şi plin de viaţă, chiar dacă inima lui este bolnavă. Inima micuţului poate ceda, dacă până la vârsta de trei ani nu este operat. A mai suferit două operaţii, iar părinţii au vândut casa şi au intrat în datorii doar ca să îl salveze. Operaţia care l-ar ajuta se efectuează în Israel şi atinge suma de 20 mii euro.

“Am împrumutat, ne-au mai ajutat oamenii, cine şi ce a putut, plâng, merg la biserică şi îmi revărs toate emoţiile”, a spus mama lui Daniel. Părinţii au ajuns să se gândescă la gesturi disperate, doar pentru a salva micuţul şi a-i oferi o şansă la viaţă.”Pot să îmi dau eu viaţa, chiar sunt gata să îmi dau un rinichi, am făcut tot posibilul şi imposibilul. Daniel este viaţa mea”, a mai spus mama băiatului.

“El trebuie să trăiască, să aibă parte de clipe frumoase şi azi şi mâine şi peste zece ani suntem obligaţi să îi dăm o şansă”, a spus interpretul Adrian Ursu.

Interpreţi precum Ana Barbu, Valentin Boghean, Valeria Lungu, Adriana Ochişanu, Karizma şi alţii vor susţine pe 30 iunie un concert pentru a-l ajuta pe Daniel. Cei cu suflet mare pot fi alături de copilul care adoră viaţa, deşi inima lui este mult prea slăbită. Preţul biletelor la concertul ce va fi organizat la Filarmonica Naţională variază între 100 şi 200 lei.

Citeşte aici povestea micuţului Daniel Badan.

Sursa: publika.md, UNIMEDIA