Dacă anul 2014, în lumea showbizului au avut loc suficiente nașteri, 2015 pare a fi un an cu semne și mai bune! În acest an, mai multe vedete urmează să aducă pe lume bebeluși, iar o bună parte din ele vor exercita această misiune nobilă pentru prima dată în viață. Aflașți mai jos despre cine este vorba.

Vom începe lista cu Blake Lively și Ryan Reynolds, care au devenit părinți în această săptămână! Părinții au fost discreți pe parcursul sarcinii, pătrând în secret sexul bebelușului. Nici acum, după naștere, sexul bebelușului nu a fost comunicat publicului. 

În următoarele luni urmează să nască și interpreta Shakira. Vedeta așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea băiețel.

Ducesa de Cambridge urmează să aducă pe lume al doilea bebeluș princiar în luna aprilie. Ducii nu au comunicat, până în prezent, sexul copilului. Unii afirmă că ducesa va naște o fetiță care va fi numită în cinstea Prințesei Diana. Alții presupun că Familia Regală se va îmbogăți cu un moștenitor, la fel cum a fost și în cuplul Charles – Diana.

La sfârșit de aprilie – început de mai, urmează să nască și interpreta KarizmaVedeta a comunicat deja sexul bebelușului său. Intuiția n-a mințit-o deloc!

Vara viitoare urmează să nască actița Keira Knightley. Vedeta de 29 de ani este însărcinată în luna a treia și se află în culmea fericirii de noul rol pe care și l-a asumat.

Barza va veni pentru a doua oară și în familia modelului Mila Jovovich. Actrița de 39 de ani a mărturisit că poartă în burtică încă o fetiță.

În 2015 vor deveni părinți Justin Timberlake și Jessica Biel. Bebelușul va veni pe lume la sfârșitul primăverii. 

Actrița de 37 de ani Liv Tyler este și ea însărcinată. Vedeta vrea să-i facă o surpriză soțului său, David Gardner, de aceea a renunțat să afle sexul copilului.

Și supermodelul canadian Coco Rocha urmează să nască în timpul apropiat. Atât ea, cât și James Cornan, vor deveni părinți în premieră!

Foto: Instagram, Facebook, popsugar.com, Chris Jackson| Getty Images Entertainment, nydailynews.com

Distribuie articolul: