În această seară, „Lumea Sandei”, de la postul de televiziune TV 7 a găzduit un alt musafir special. Cunoscutul jurnalist și pictor Vasile Botnaru i-a dezvăluit Sandei Filat mai multe secrete ascunse de personalitatea sa, dezvăluind și misterioasa latură a stilului special pe care îl adoptă inclusiv în vestimentație. Ce a mărturisit maestrul Botnaru despre profesia de jurnalist, artist, soț și părinte, aflați în materialul de mai jos.

„Prin fularele, tichiile mele, eu fac educație cosmopolită, tolerantă. Îmi place să merg la piață, și să văd că gospodinele ridică sprâncenele, când merg la cumpărat zarzavaturi. Prin stilul meu, îi învăț pe oameni că toleranța trebuie să se manifeste în abținerea de la mirare. A devenit o necesitate internă, vine din meserie și chiar lupta cu vârsta. Am avut cândva și un cercel în ureche, dar era straniu să apari cu cercel mai înainte am renunțat la el. Dar mi-am testat dacă pot apărea în public cu el. Nu e greu să fii nonconformist. Am luptat cu situațiile mai oficiale și înfruntam reacțiile. Oamenii mă taxau pentru prezența formală și se șușoteau.

Prima tichie a fost o „tibiteică” arsă de soare, adusă de sora mea de la Moscova. Prima tichie adevărată am primit-o de la colegii din Georgia. O colegă mi-a dăruit una georgiană. Umblam cu mândrie că am un cadou frumos. De atunci, s-a pornit colecția mea. Acum lumea mi le dăruiește de unde vine. Am una din Muntenegro. Am și din țările baltice, asiatice. Am circa 20-30 de tochii practicabile, le țin grămadă și le usuc pe o cratiță. Nu sunt de muzeu, le dau și altora care vor să încerece.

Acasă m-am schimbat după ce au venit pe lume nepoatele mele. Cu fetele am fost exagerat de dur, eram un tată foarte sever la faza formării lor. Când au mai crescut, le mai alintam. Cea mică a fost mai alintată. 

Admir la soția mea faptul că m-a suportat în toate ipostazele. Am fost răpit mult de carieră, îmi răpea chiar și 90% din timp. Nu mereu am fost foarte grijuliu cu finanțele, casa. Am creat mereu un confort minim, dar soția mea nu a fost capricioasă. Suntem foarte armonioși în sensul ăsta. Mă mir că ne-am certat foarte rar. Prima dată ne-am certat capital în ziua logodnei. Niște prieteni de-ai mei s-au apucat să-i facă lecții ca să aibă grijă de mine. Ea a zis: „luați-l dracului pe Botnaru vostru și a aruncat inelul”. Am avut o noapte întreagă de discuții, dar urma să-i aparțin Ei mai mult ei decât găștii. 

Bărbaților noștri nu le pasă de partea feminină profundă. Noi vedem partea de vitrină, pe care și femeile o scot în față. Sexismul ne împiedică să ne adresăm la strunele esențiale. Grație fetei mele, am citit „Lapte Negru”. Când a născut prima fată, n-am știut să o ajut. Eu, retroactiv am înțeles cât de profundă e schimbare și cât am câștiga noi, bărbații, dacă am fi alături la naștere. A conștientiza prin ce trece soția e mult mai important. Am provocat și eu daune, răni. N-am știut să fiu foarte aproape și să le alin niște dureri concrete. 

Bărbații sunt mult mai ambițioși decât femeile. Când le pedepseam pe fetele mele, era greu de suportat. Țineam mai mult timp supărarea în mine, ca ele să conștientizeze. Bărbații își pot impune supărarea pentru toată viața. Am impresia că spațiul nostru produce genul dat de relații. Dacă trăiești cu senzația că altul e de vină, tot pentru tine este nociv. E un calvar nonstop. E mult mai ușor să vezi mai întâi ce ai tu de făcut.

Principala pasiune a mea este femeia. Îmi place să pictez femeia într-o stare emoțională, într-un cuplu. Ăsta e Universul inepuizabil pentru toți artiștii; asta i-a mișcat pe toți artiștii. Pe mine mă îndemană unii să le fac portrete, dar fotografia reporodusă în pictură e o chestiune tehnică. Trebuie să existe impulsul intern prin care să surprind eu singur o trăsătură pe care o simt și o cunosc. Artiștii prin asta se deosebesc. Definiția artei este de a da șanse

Pictura în vin și cafea sunt experimentele care îmi plac. Marea mea pasiune e în grafica cu tuș chinezesc. Am început de la el și revin. În cafea desenază și o colegă de-a mea, dar ea pictează din zaț pe pânză. Sunt maximul 30 de pictori în întreaga lume, care se joacă cu cafeaua. E genul de artă aplicată, mai curând încercarea de a face pârtie spre oameni să-și încerce propriile talente. Cred că rostul ăsta îl are. E o pictură care mă exprimă pe mine.

Vinul și combinațiile sale sunt tot niște experimente. E un refugiu pe bune, atunci când mă satur de TV. E un filtru emoțional care mă deconectează de la meserie. Pun snoop jazz, iau un pahar de vin pentru consum și, în starea de ușoară euforie muzicalo-bahică, e ideal să desenezi. 

Nu sunt absolut liber, dar în presă, ăsta e locul ideal. Lucrez cu un grup de oameni care sunt la fel de liberi ca mine. Instituția pe care o conduc are o vechime de 60 de ani și o reputație impecabilă. Meseria noastră te ajută să tratezi tridimensional orice eveniment. Asta înseamnă libertatea. E o regulă de funcționare a instituției. Trebuie să-ți bagi în cap că nu ești jurnalist din Moldova. Vorbești la persoana a treia despre țara ta. E o detașare care te distanțează și te scoate din tabere. Te face să accepți, să nu umilești prin adjectiv, ci să accepți argumente.

De când sunt jurnalist, am avut și momente în care mi s-a zgârâiat și mașina, am avut telefoane, atacuri la personă, dar le-am depășit. N-am avut situații în care să-mi risc viața. Au fost și încercări politice, dar am avut inspirația să le refuz. Acum am confortul meu și nimeni nu are șansa să mă mituiască. Sunt foarte prudent, mă feresc, dar și lumea mă știe. Dar există mereu și ac de cojoc.

N-aș recomanda profesia de jurnalist tinerilor. Sunt puține locurile în care tinerii noștri nu s-ar afla în pericolul de a-și strica din start cariera. Ispitele și presiunile sunt mari. Cariera mi-am constuit-o timp de ani de zile, dar tinerii de azi vor totul.

Dacă aș fi mai tânăr, aș pleca în Europa. Când merg la cuscrii din Franța, merg în grădina lor. Pot lucra și ca grădinar. Sigur că există și acolo oameni necăjiți. Există însă respectul. De dragul unui asemenea mediu, aș prefera să plec. E un mediu estetic, care te respectă. E un mediu grijuliu, etic. E o grijă firească.

Noi, aici, suntem un produs care trăiește pe o mlaștină. Trebuie să pornim ceasul ăsta, de „300 de ani”. Fiecare trebuie să se simtă implicat și responsabil. Sper să putem reveni vreodată la întrebarea: cum să ne facem responsabili de acest „cronologiu”??”, i-a mărturisit maestrul Vasile Botnaru, Sandei Filat, în cadrul emisiunii.

Foto: captură video

Distribuie articolul: