În fiecare an, industria americană anunță cifrele din vânzările de muzică, fie ele fizice, fie pe streaming sau download legal. În urmă cu câțiva ani, trendul era trist, însă, se pare că piața s-a stabilizat, vezi cine sunt marii câștigători?

Nu mai e deloc un secret că vânzările de albume fizice sunt într-un declin constant, mai ales în ceea ce privește vânzările de CD-uri, care au scăzut cu până la 32 la sută. În schimb, marele câștigător în această zona este vinilul pentru că pasionații de muzică investesc bani în tehnica aferentă vinilului și vor să își asculte artiștii preferați la cea mai înaltă calitate. 

Astfel, o piață care ar fi trebuit să fie moartă după multe calcule și dacă luăm în seamă declinul casetei audio și acum al CD-ului, o duce foarte bine. Spre deosebire de anul 2014, vânzările de viniluri au crescut cu 49 la sută și au adus în conturi peste 315 milioane de dolari.

 

Artiștii ar trebui, în teorie, să facă acum o mulțime de bani din streaming, pentru că piața crește în fiecare an, iar aproape 800 de milioane de dolari s-au făcut numai din abonarea la servicii de streaming. Bătaia mare se dă acum între aceste servicii și descărcarea de piese – acestea din urmă au crescut și au produs 2,6 milioane de dolari, în timp ce streaming-ul aduce 1,9 milioane de dolari. De altfel, și Billboard și-a schimbat felul în care contorizează piesele, astfel încât au ajuns pe prima poziție piese care în mod normal nu ar fi avut nici o șansă la Hot 100, iar topul realizat de Spotify la final de an arată cel mai bine preferințele publicului. 

 

Vânzările de single-uri o duc puțin mai bine decât cele de albume întregi, peste 12 milioane de bucăți fiind descărcate, față de albume, care au strâns 117 milioane de copii, însă în ceea ce privește încasările, acestea sunt apropiate. În SUA, peste 7 milioane de oameni sunt abonați ai serviciilor de streaming muzical, însă în România, cifra abia atinge milionul, chiar dacă sunt disponibile mai multe servicii de acest gen. În plus, încasările din streaming ajung la aproape 800 de milioane de dolari. Iar la noi, în Republica Moldova, screamingul încă este în „așteptare”, deoarece nu toți fanii muzicii bune, știu să se folosească de serviciile acestuia.

Sursa/foto: urban.ro

Distribuie articolul: