Pe Valy Boghean l-am găsit pregătindu-se intens de lansarea videoclipului la piesa „Boschetar”. După ce melodia a făcut istorie în varianta audio, câţiva prietenii au decis să-i facă şi un videoclip, deşi, iniţial, interpretul nu a fost de acord. Pe lângă lansarea clipului, artistul pregăteşte intens un proiect social grandios: vrea să aducă pe o singură scenă artişti de diferite etnii, iar la toamnă, promite să invite publicul la concertul său solo. Valy este la fel de modest în viaţă, precum e în cântec. Crede în artă, ca în Dumnezeu şi spune că un adevărat artist este un om al creaţiei.
Prietenii mei s-au apucat să facă videoclipul la „Boschetar”. Mi-au spus: Boghean, hai, nu umbla cu cioara în sac, dă să facem ceva cu piesa asta. Le aparţine totul, începând de la idee, filmat, regie, îmbrăcat etc. Este un clip absolut prietenesc.

Fata despre care cânt în „Boschetar” a ascultat melodia şi a spus doar atât: „eeee”! Şi asta a fost deja mult, să ştii. Putea nici aşa să nu fie. Dacă mă mulţumea reacţia ei, eram acum cu casă, cu copii, căsătorit. Asta a fost farmecul acestei piese şi ea a dat rod. La început, era un simplu mesaj – am scris piesa, în loc să scriu o scrisoare. M-am manifestat prin cântec. Atunci când nu poţi împărtăşi aceleaşi sentimente cu persoana de care te-ai îndrăgostit, nu are cum să nu regreţi. Dacă era să mă răzbun, mă făceam „albastru”, gay, mă duceam în călugărie sau uram femeia. Însă femeia îmi place din ce în ce mai mult şi este motivul creaţiei mele. 

De la acea piesă, de la acele trăiri, m-am maturizat emoţional. Poate am încărunţit, mi-a crescut burta. Ceea ce vedeţi voi în jurul vostru ca bărbaţi, cu BMW-uri şi cu bani, nu are nimic a face cu maturitatea emoţională. Eu vorbesc de lumea lăuntrică. Bărbatul poate să fie căpitan de nu ştiu ce, mare superman şi boss, dar în comportament cu femeia şi cu viaţa, să fie un copil. Ştii expresia aia, „oameni mari şi fără minte”. E una ce vezi tu aici – o nămilă de om şi altceva e ce sunt eu înăuntru. Toate chestiile astea, care te ard în relaţia cu femeia, te pun să meditezi şi să înţelegi ceva. Dacă eşti tare – ieşi şi ajungi să înţelegi, dacă nu, îţi faci nişte scheme şi tablouri că iată, femeia e rea şi gata.

Cred în creaţie şi în sentiment. Între a compune şi a trăi este o diferenţă foarte mare. Ceea ce vedeţi voi la televizor, asta se scrie, se compune, se născoceşte, dar a trăi este mult mai profund. Asta e ca şi cum am sta noi aici şi am spune: hai să născocim ceva!

Eu nu fac şlagăre, nu urmăresc să ajung cât mai repede în topuri, forma mea de manifest este individualitatea mea, ca om de artă. Nu vreau să-i fac publicului pe plac, nu vreau să intru în jocul lui. Dacă ajungi să faci ce vrea publicul, te rupi de la creaţie. Publicul mă urmăreşte pe mine ca om de artă, nu cum sunt eu îmbrăcat, ce apartenenţă politică am, dar anume ce creez. Chiar dacă publicul vrea să afle cu cine sunt eu sau alte intimităţi, pentru asta sunt vedetel noastre, care abia aşteaptă să fie întrebaţi de viaţa personală.

Nu caut să stau călare pe ecrane. Din momentul în care voi urmări aceste scopuri, mă voi îndepărta de creaţie. Dar eu sunt cel care mai cred în creţie, însă nu în creaţia gândită, cu strategii, ci acea adevărată, pe care ţi-o mai dă Dumnezeu. Cei care cântă sau încearcă să fie în centrul atenţiei, au găsit o nişă: de a specula cu nişte texte. Ei azi cântă despre ţară, mâine despre sarmale, poimâne despre cum se duc moldovenii în Italia.

Prima lege a unui artist este să fie un om de artă şi asta nu are nimic cu showbizul.


 

Sunt la vârsta când nu mai fug după bani sau notorietate, nici după femei. Ele singure vin la mine. Am obosit să răspund la întrebări banale despre viaţa mea personală. Nu voi vorbi niciodată despre viaţa mea intimă. Când intru într-un contact cu femeia, asta este doar pentru mine şi dânsa. Dacă ajungi să pui în faţa publicului nişte istorii de-ale tale, creezi invidii şi gelozii asupra ta. Presa mă face mare afemeiat, deşi eu nu sunt. Cu privirea, îmi plac multe femei. Ispita e mare, dar atunci când am o relaţie oficializată moral în faţa mea şi a ei, eu sunt cel mai fidel om.

Pregătesc un proiect, la care ţin foarte mult, unul social. La sfârşit de mai, va fi un concert mare, unde, pe aceeaşi scenă, vor cânta un bulgar, un ucrainean, un evreu, un găgăuz, adică mai mulţi artişti, de diferite naţionalităţi. Este invitat chiar şi baronul ţiganilor să cânte. Încercăm să mai domolim nebunia asta, cu care ne-au umflat capul politicienii. E una să stai călare pe televizor şi e alta să generezi chiar tu nişte proiecte sociale, care generează dragoste şi omenie, fapt ce nu ne ajunge, pe bucata asta micuţă de pamânt.

F

Foto: Ellene Andronache

Distribuie articolul: