Oamenii care o văd pentru prima oară o consideră drept Rapunzel – personajul feminin de poveste, care a vrăjit o lume cu frumusețea părului și a sufletului său. Valentina Ostap a împrumutat o parte din această poveste în viața sa: este o fire îndrăgostită de teatru și de oameni frumoși. Ba mai mult decât atât, este psiholog la CCF Moldova și cea mai mare dintre fiicele familiei Ostap, care sunt trei la număr. Despre cum reușește să le facă pe toate și să fie atât de frumoasă, Valentina ne-a dezvăluit într-un interviu exclusiv.

Poate că sunt roșcatele firi temperamentale, dar eu sunt o excepție. As spune că sunt o fire veselă, cu multă- multă voie bună și, cred eu, luminoasă, bunaoara așa spun cei care mă cunosc.

Mama este acel model feminin care ne-a cultivat dragostea față de podoaba capilară pe care o au toate fetele familiei noastre.

De multe, foarte multe ori m-am gândit să-mi tund părul, dar nu am curaj sau îmi iubesc prea mult părul. Nu știu. Îl simt parte din mine și nu mă pot despărți de el. Mama poartă părul lung, cred că și ăsta e un stimul. Mie îmi place, cred că o femeie e cu atât mai feminină, cu cât are un păr mai frumos și sănătos. Am citit undeva că părul este indicator al nivelului de energie vitală și forță interioară al unei femei, deci este o comoară pentru mine. Nu i-am măsurat lungimea, dar la moment, are aproximativ 1m 55 cm.

Secretul, de asta e secret – ca să nu-l divulgăm. Am avut norocul să am gene bune, iar mai departe e simplu. Îl spăl o dată la 7-10 zile, îl clătesc cu apă diluată cu oțet (două linguri de oțet la un litru de apă), dar mă obosește să-l spăl, în schimb când e uscat și pieptănat, îl admir din tot sufletul.

Primesc foarte multe complimente atât de la persoane cunoscute, cât și de la persoane pe care nu le cunosc și nu am simțit niciodată vreo energie negativă, ba din contra – prima reacție e de uimire și încântare. Prima reacție întipărită pe chipul omului este și cea mai importantă, din punctul meu de vedere.

Femeia e frumoasa prin natura sa și totuși, o femeie e deosebit de frumoasă atunci când ochii și sufletul sunt plini de lumină și dragoste, e o femeie cultă, citită și sensibilă. Desigur, nu pot nega și calitățile fizice precum cele ale lui Sharon Stone sau Laima Vaikule. Consider că apogeul frumuseții este cuprins în perioada de vârstă 35-45 ani, când femeia ajunge la o senzualitate aparte, are conturate pe chip trăiri, emoții, povești de dragoste, de viață etc, ceea ce o face diferită, specială și atrăgătoare.

Îmi place la nebunie teatrul, este o pasiune pe care o am de mulți ani. La vârsta de 9 ani, am mers la cursul din cadrul Teatrului de Păpuși Andrieș din Călărași, condus de o doamnă minunată, căreia îi spuneam Tanti Oltița. Oltița Drobotenco era acea pesoană care, prin modul ei de a vorbi despre teatru, despre păpuși, avea un respect deosebit față de fiecare păpușă, anume Dumneaei m-a făcut să îndrăgesc lumea în care păpușile prind a vorbi. Mergeam la teatru săptămânal, aveam roluri, spectacole cu care evoluam în diferite localități. Teatrul era o a doua casă, o casă plina de povești, de emoții frumoase, de chipuri interesante, acolo mă formam ca personalitate. Venind la universitate, am început tot mai rar să merg la repetiții, din lipsă de timp, cu toate că pasiunea față de teatru aici se manifestă prin prezența mea săptămânală la spectacolele teatrelor din Chișinău.


După masterat, mergând cu o prietenă pe lângă teatru, am simțit o forță nebună de a intra și a-mi încerca norocul, fiind împinsă de un impuls intern, care nu era altceva decât entuziasm. Alături de prietena mea, am ajuns la Maestrul și regretatul Titus Jucov, d-lui m-a ascultat, m-a invitat să vizionez câteva dintre spectacole, după care , m-a și angajat, astfel că la moment activez la Teatrul Republican de Păpuși Licurici, iubesc ceea ce fac, sunt o persoană fericită, da! În prezent, această activitate îmi oferă acele emoții de care am nevoie, trăiesc o poveste. Cred în visele mele, iar ele nu se lasă mult așteptate. Uneori chiar și cele mai neașteptate vise, dar dorite din tot sufletul, devin realitate.

Am făcut studii la Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun” din Călărași, acolo mi s-au pus bazele psihologiei, eram îndrăgostită de acest obiect și de profesoarele care mi l-au predat. După colegiu, am mers la universitate, optând pentru Psihologie și nu am dat greș, este domeniul în care mă simt ca peștele în apă. În prezent, fac part-time în calitate de psiholog într-o echipă de profesioniști și oameni cu suflet mare AO „Copil, Comunitate, Familie – CCF Moldova”. Ce m-a atras la copii? Copiii sunt sinceri și puri, ei reacționează fiind în congruentă cu ceea ce simt.

În general, consider că bariera cea mai mare pe care o întâmpină copiii este insuficiența de comunicare cu părinții, cu semenii. Copiii sunt reflecția adulților, astfel, lucrând cu copilul în paralel, se vrea a se lucra și cu adultul. Doar în acest caz obținem rezultate. Cazurile la care lucrez eu sunt copii care au fost reintegrați în familiile lor sau în servicii alternative de protecție a copilului, venind din instituții. Acești copii întâmpină dificultăți de integrare în comunitate, dificultate de exprimare a gândurilor și ei au mare necesitate de afecțiune și de îmbrățișări, nemaivorbnd de satisfacerea necesităților de bază.

Fiecare carte citită este ca o lecție învățată într-o perioadă scurtă de timp. Sunt câteva cărți sau mai bine zis opere care m-au marcat într-un anumit fel, printre ele se numără: povestile care redau cultura țării din care provin și imaginația autorului, personalitatea acestuia: Poveștile lui H. C. Anderson, lui Charles Perrault; „Pescărusul Jonathan Livingston” de Richard Bach, „Coliba unchiului Tom”, operele lui Ion Druță, operele lui L. Rebreanu. De curând,  m-am îndrăgostit de cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt, care au un farmec aparte, fiecare istorie e scrisă pe o undă melodică.

Părinții sunt mentorii mei, în special Mama. Ei îi mulțumesc pentru ceea ce suntem azi. Mă refer și la surorile mele. Ea e modelul de femeie puternică și o mamă iubitoare și foarte, dar foarte protectoare. Mama mea este o luptătoare și o învingătoare.

Oameni valoroși în viata mea sunt mulți: aici vorbesc despre familia mea, prietenii mei și unii profesori-lectori, oameni pe care i-am cunoscut și m-au fermecat prin modul lor de a fi, a gândi, pe toți îi țin aproape de sufletul meu. Odată intrați în inima mea, nu au avut de ales decât să-și  poarte pecetea de oameni dragi mie. Cu siguranță că citind acest interviu, fiecare dintre ei se va regăsi în aceste rânduri.  Îi mulțumesc Domnului pentru marele dar de a fi înconjurată de oameni luminoși, cu suflet mare și cu un bun simț al umorului”, a mărturisit Valentina Ostap, în interviul acordat portalului nostru.

Foto:  Marina Guzik , Arhiva personală

Distribuie articolul: