În această seară, Palatul Republicii a găzduit mult așteptata Gală de decernare a Premiilor Naționale 2015, eveniment prezentat de jurnaliștii Lilia Lozan și Sergiu Beznițchi. Precum se știa, cu unul dintre premii a fost onorată și soprana Valentina Nafornița. Artista a sosit la eveniment îmbrăcată într-o ținută creată special cu această ocazie!

„Mă simt mândră să iau premiul National Award 2015. Am purtat o rochie-ie tradițională by Valentina Vidrașcu”, a comunicat Valentina Nafornița, după ce a distribuit pe pagina sa de artist câteva fotografii realizate în această seară.

În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru înmânarea Premiului Național 2015, soprana și solista Operei de Stat din Viena, Valentina Nafornița, a fost onorată cu unul dintre premii pentru performanțe excepționale în dezvoltarea teatrului liric european.

„Stimate președinte al Parlamentului, stimate domnule prim-ministru, stimată doamnă Ministru al Culturii, onorată asistență!

În primul rând aș vrea să spun că sunt foarte fericită să fiu prezentă astăzi, aici, înconjurată de marile personalități ale țării noastre. Nu am crezut vreodată și nici nu am vrut să sper că o să am parte de această onoare. Acest Premiu este extrem de important pentru mine. Mă bucur din suflet de înaltele aprecieri și de susținerea pe care o primesc din partea țării. Sentimentele de mândrie și emoțiile mă copleșesc în acest moment pe mine, dar și pe familia care îmi este alături.

Vreau să mulțumesc părinților pentru educația pe care am primit-o, pentru cele mai frumoase clipe din viața mea, petrecute acasă, pentru dragostea nemărginită și necondiționată pe care am primit-o, dar și pentru că nu mi-au permis să las mâinile în jos, însă m-au încurajat mereu. Vreau să mulțumesc doamnei ministru al Culturii pentru încrederea pe care a avut-o în mine și pentru susținerea pe care am primit-o. Încă o dată vă mulțumesc și mă închin”, a declarat soprana, în cadrul Galei din această seară.

Tot azi, și-au ridicat Premiile Naționale și alți artiști notorii ai Republicii Moldova. Eugeniu Doga, Nicolae Botgros, Emilian Galaicu-Păun, Mihai Potârniche și alți laureați, numele cărora au fost aprobate de cabinetul de miniștri, au fost decorați cu înalta distincție. Valoarea Premiului Național constituie 100 de mii de lei pentru fiecare laureat.

11899885_10206472274498550_3190610076805821202_n

Foto: Valentina NafornițaLilia Lozan

Distribuie articolul: