Impactul violenței sporite din Ucraina asupra copiilor și familiilor este o preocupare tot mai mare pentru UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii). Au fost raportate cazuri când copiii au fost surprinși și chiar răniți în timpul conflictelor de la Kiev. 

Copiii sunt deosebit de vulnerabili în situațiile ce implică acte de violență, nu doar pentru că pot deveni victime, dar și din cauza efectelor traumatizante pe care le au acestea asupra lor ca martori. De rând cu aceste pericole ce afectează bunăstarea copiilor, pe timp de haos copiii pot fi separați de părinți, iar serviciile de bază pentru copii au de suferit. În regiunile afectate din Ucraina, unele școli deja au fost închise, iar accesul la instituțiile medicale este anevoios. În astfel de situații trebuie să fie luate toate măsurile necesare pentru protecția copiilor.

 copii pe euromaidan

De precizat că UNICEF este prezent în 190 de țări și teritorii, pentru a ajuta copiii să supraviețuiască și să evolueze, din fragedă copilărie și până în adolescență. Fiind cel mai mare furnizor mondial de vaccinuri pentru țările în curs de dezvoltare, UNICEF susține sănătatea și nutriția copilului, accesul la surse de apă potabilă și salubritate, educație de calitate pentru toți copiii, băieți și fete și protejarea copiilor împotriva violenței, exploatării fizice și HIV/SIDA.

Foto: clashot.ru

Distribuie articolul: