Vasile Vulpe are 29 de ani și este originar din Zaim, Căușeni. A plecat la muncă din țară acum șapte ani. Chiar dacă este departe de Moldova, nu a uitat de tradiții. Ține la obiceiurile moldovenești și și-a dorit să aibă un beci așa cum are tot moldoveanul gospodar de la țară.

Știri locale scrie că a amenajat beciul în 2016, când a procurat un apartament la Milano. Italienii, de regulă, au neapărat o debara, dar moldoveanul nostru stabilit cu traiul în Italia și-a transformat debaraua într-un beci de toată frumusețea. Zice că are cu ce se mândri, are un locușor unde se poate retrage cu prietenii la un pahar de vorbă. Pe pereți a pus covoare tradiționale moldovenești, țesute chiar de bunica lui. Mai are o colecție de telefoane mobile, bani din mai multe țări, vinuri. Nu ar fi un beci adevărat fără tradiționalele conserve pentru iarnă și murături, pe care le face împreună cu soția Cristina.

 

 

Distribuie articolul: