Timișoreanul Eugen Eliu a scris, în acest an, versurile piesei de concurs a Georgiei, la marea competiție de muzică europeană Eurovision Song Contest, care se va desfășura, începând cu săptămâna viitoare, la Copenhaga. Piesa «Three minutes to earth» va fi interpretată de trupa ”The Shin”, împreună cu vocalista Mariko Ebralidze.

”The Shin” este o trupă de muzică ethno-jazz, formată în 1998, în Germania, care a devenit celebră după ce a început să împletească muzica tradițională a Georgiei, cu muzica pop. Trupa este formată din Zaza Miminoshvili (chitară), Zurab J. Gagnidze (voce) și Mamuka Gaganidze (percuție, voce).

La ediția din 2014 a Eurovision Song Contest, trupa ”The Shin” va evolua alături de Mariko Ebralidze – o interpretă de 30 de ani, originară din Tbilisi. Tânăra a participat la mai multe festivaluri de rang înalt din Georgia, Azerbaidjan și Germania.

Impresionant sau nu, dar versurile piesei de concurs ”Three Minutes to Earth”, care va fi interpretată de trupa ”The Shin” și vocalista Mariko Ebralidze în semifinala din 8 mai, sunt scrise de românul Eugen Eliu.

Este vorba de timișoreanul Eugen Eliu, un cunoscut interpret de folk. Stabilit de ani buni în Karlsruhe, Germania, timișoreanul a compus textul piesei ”Three minutes to earth”, cea care a câștigat selecția națională georgiană pentru Eurovision.

Videoclipul piesei interpretate de ”The Shin” & Mariko a avut premiera la mijlocul lunii trecute. Cunosc acești muzicieni virtuoși de mare excepție de un «car de ani», de când am avut bucuria și satisfacția să le pot netezi un pic drumul spre occident, respectiv Germania, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Apoi am realizat împreună câteva proiecte muzicale, de exemplu proiectul «Rose-O», pe baza unor compoziții ale mele. Legăturile, și de prietenie și profesionale, cu artiștii georgieni au crescut neîntrerupt în ultimii 20 de ani”, a mărturisit Eugen Eliu, pentru portalul pressalert.ro.

În Germania, Eugen Eliu deține o agenție de publicitate și este membru GEMA (Uniunea compozitorilor și textierilor de piese muzicale) ca și compozitor și textier. În acest context a fost abordat de artiștii din Georgia, cu rugamintea de a realiza textul la compoziția lui Zaza Miminoshvili, capul creativ al grupului ”The Shin”.

«Three minutes to earth» s-a năsut în trei nopți în, desigur, strânsă colaborare cu muzicienii care vor prezenta piesa pe scena mare din Copenhaga”, a mai explicat Eugen Eliu.

Amintim că anul trecut, Georgia a fost reprezentată, la Eurovision Song Contest, de Nodi Tatishvili & Sophie Gelovani, cu piesa ”Waterfall”.

 Amintim că Orange Moldova și Moldova Agroindbank vă prezintă etapa internațională “Eurovision Song Contest 2014”.

Vă invităm să accesați modulul Eurovision 2014 pentru a asculta și vota piesele interpreților favoriți.

Distribuie articolul: