Ideea i-a venit lui Jorge Odón în timp ce dormea. Cumva, în subconştient, el a făcut legătura între clipul video pe care în văzuse pe Youtube şi în care era explicat modul în care cineva poate scoate un dop căzut într-o sticlă şi o metodă similară care ar putea ajuta la scoaterea unui bebeluş blocat în canalul naşterii.

În vârstă de 59 de ani, Odón, un mecanic auto din Argentina, a creat primul prototip în bucătărie, folosind un borcan de sticlă pe post de uter, o păpuşă pe post de copil, un sac din material textil şi o mânecă. Deşi pare greu de crezut, ideea care a fost pusă în practică în bucătărie a primit aprobarea de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar acum, o companie americană specializată în domeniul tehnologiilor medicale a autorizat crearea dispozitivului.

Folosind dispozitivul Odón, un medic strecoară o pungă de plastic în interiorul unei mâneci de plastic lubrifiate care este fixată în jurul capului copilului. Apoi, în mânecă se introduce aer pentru ca aceasta să se umfle şi să prindă capul copilului, în timp ce medicul trage punga de plastic până ce copilul este scos afară. Acum, specialiştii susţin că tehnica are un potenţial enorm de a salva copiii din ţările sărace şi poate chiar de a reduce numărul naşterilor prin cezariană.

Aproximativ 10% din cele 137 de milioane de naşteri care au loc anual suferă complicaţii serioase. Mai mult, aproximativ 5,6 milioane de copii sunt născuţi morţi sau mor imediat după naştere. În acelaşi timp, 260.000 de femei mor anual în timpul naşterii. Distocia, care poate apărea atunci când capul copilului este prea mare pentru a putea ieşi singur, este unul dintre factorii care pot complica grav o naştere.

Deşi, dispozitivul Odón Device va trebui să fie supus unor noi teste, medicii susţin că acesta pare a fi mai sigur pentru moaşe care dispun de un minimum de pregătire medicală. 

Sursa: Realitatea.net

Distribuie articolul: