Profesia le ia anii cei mai buni, încât la 40 de ani cei mai mulți din ei își încheie cariera. Între riscul traumelor și pasiunea pentru dans, artiștii de balet Alexei și Cristina Terentiev au reușit să-și facă un nume atât acasă, pe scena Operei Naționale, cât și peste hotarele țării. De la câți ani ai început să faci balet?
Cristina: Am început să dansez de la 4 ani într-un ansamblu, dar nu era profesionist. Am făcut, în paralel, și gimnastică artistică. De la 9 ani am început să învăț la Colegiul Coreografic și să fac balet profesionist. Până să vin la Colegiu, eu deja știam mișcările elementare din balet, dar oricum trebuia să le îmbunătățesc.

Alexei, tu cum ai început cariera? Băieții, în copilărie, visează mai mult să joace fotbal decât să facă balet. Sau cazul tău a fost excepția care întărește regula?
Am început să dansez de la 5 ani într-un cerc de dansuri neprofesionist. În 1986, pe când aveam 10 ani, am trecut un concurs foarte mare și am plecat la studii la Moscova. Acolo am început să duc o viață independentă. Trăiam în cămin și mă antrenam de la 10 dimineața până la 6 seara, iar duminica era unica zi de odihnă. La 16 ani am fost nevoit să mă întorc la Chișinău, se destrăma URSS și toți străinii au fost trimiși în ţara de origine. Acum nu regret nimic, pentru că am o profesie, dar în copilărie, recunosc, am suferit. Băieții au alte interese și îmi părea rău că eu n-am timp să joc fotbal și să fiu cu ei.

Baletul presupune o condiție fizică foarte bună. Ce spun genele voastre, veniți din familii cu tradiții artistice?
A: Părinții mei au fost dansatori în ansamblul de dansuri populare «Joc». Mama a învățat la Sankt Petersburg și a vrut să devină balerină, însă până la urma a ajuns dansatoare de dansuri populare. Și ea a vrut ca eu să-i calc pe urme.
C: Și mama mea și-a dorit să devină balerină. Astfel, prin mine și-a realizat visul. Ea întotdeauna mă încuraja, iar eu de mică mă vedeam că dansez pe scenă, în constume frumoase și, neapărat, dansez solo.

Alexei, ai învățat la Moscova și tu, Cristina, la Chișinău. Cum și unde v-ați cunoscut?

A: Din 1993 am început să lucrez la Teatrul Național de Operă și Balet. Eu sunt mai mare decât Cristina cu 6 ani și jumătate și există un obicei ca artiștii de balet să-i ajute pe absolvenții de colegiu să danseze câteva partituri. Eu am fost selectat în clasa Cristinei și astfel ne-am cunoscut.
C: Jumătate de an am făcut repetiții și am dansat “Don Quijote”, iar după absolvire ne-am căsătorit.
A: Anul trecut am împlinit 10 ani de când suntem împreună în scenă și în viață.

Sunteți, mai degrabă, o excepție pentru suflarea artistică de la noi. Aveți deseori plecări peste hotare, o perioadă chiar ați locuit în Canada. Cum a fost?
C: Am stat un an și jumătate în orașul canadian Moncton. Eram într-o trupă de balet foarte mică și tânără. Deci, nu prea aveam spectacole mari…
A: De fapt, condițiile de trai erau foarte bune, însă repertoriul trupei noastre era foarte sărac și nu ne puteam permite să pierdem timpul și să nu evoluăm profesional.
C: Totuși, cel mai important eveniment de acolo este nașterea fiicii noastre, Alisa.

Vreți să spuneți că, din punct de vedere artistic, Chișinăul este mai ofertant decât o experiență artistică peste hotare, spre exemplu, cea din Canada?
C: Într-un fel da, pentru că la Chișinău avem roluri centrale și importante.
A: Evoluăm artistic mai mult, deși oricum ne-am dori mai multe spectacole noi și turnee în afara țării. Plecările peste hotate sunt esențiale pentru orice artist. Doar așa cunoști lumea și ea te cunoaște pe tine.

Deci voi ați mers pe ideea concursurilor ca primă pistă de afirmare peste hotare?
A: Exact, am înțeles că doar participarea la concursuri te poate ajuta să cunoști lumea. Mereu am mers pe banii noștri, am investit în asta, pentru că așa se stabilesc legături și contacte. Ne-am făcut un nume și după asta am început să fim invitați în turnee.
C: Pentru noi, cel mai prestigios concurs din carieră a fost cel de la Varna (Bulgaria). Concursul a durat 3 săptămâni și am avut foarte mari emoții. În total, în concurs au fost aproape 300 de persoane. Și victoria de aici a fost o realizare mare pentru noi.

Ce proiecte, planuri de viitor aveți?
C: Lucrăm și finisăm studiile la Academia de Arte. Ne luăm diploma de coreografi.
A: Avem planificate câteva turnee peste hotare, dar ne-am dori să avem mai multe spectacole noi ca să-i bucurăm pe spectatori cu premiere.
C: Și prețuri mai mici la bilete, încât lumea să-și permită să vină cât mai des la spectacole.

Distribuie articolul: