Elevii din Moldova pot deveni parte a fenomenului internațional „World Scholar's Cup”, participând în premieră la celebra competiție, care se va desfășura în data de 13 martie 2018 la Chișinău. Evenimentul este deschis pentru toate școlile din Moldova, care mai au câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie în runda regională „World Scholar's Cup”.

Concursul academic internațional este organizat și găzduit de Școala Internațională Heritage, în parteneriat cu Programul FLEX și Debate Academy Moldova. Câștigătorii evenimentului regional vor participa la Runda Globală „World Scholar’s Cup”, în Barcelona, ​​Spania.

„World Scholar’s Cup” a fost organizat pentru prima dată în anul 2017, iar în prezent se desfășoară în peste 50 de țări. În competiție se înscriu echipe formate din 3 elevi, care participă la 4 probe: dezbateri între echipe, test de cunoștințe generale, scriere în echipă și evenimentul general – Scholar’s Bowl. Limba de desfășurare a concursului este engleza.

Școlile din Moldova sunt invitate să înregistreze una sau mai multe echipe formate din 3 elevi (cu vârsta de 10-14 ani), care își doresc să participe la „World Scholar’s Cup” și consideră că posedă următoarele calități:
● Pasiune pentru dezbaterea diverselor subiecte.
● Dorința de a lucra ca parte a unei echipe.
● Flexibilitatea minții.
● Abilitatea de a face conexiuni.
● Exprimare liberă în limba engleză.

Experiența anterioară în dezbateri și evenimente similare este încurajată, dar nu obligatorie. Participanții din fiecare școală vor fi însoțiți de eveniment de 3 membri ai personalului școlii (inclusiv profesorul de engleză).

Organizatorii vor asigura toate necesitățile logistice, iar școlile participante vor acoperi doar cheltuielile de călătorie pentru a ajunge la Școala Internațională Heritage din Chișinău.

Pentru a depune o cerere de participare, școala va completa formularul de înscriere, apoi îl va expedia semnat și scanat pentru evaluare la info@heritage.md până la 20 februarie 2018.

www.scholarscup.org
www.heritage.md