„Cu sufletul plin de bunătate și de credință în Dumnezeu, locuiește, în satul Cubolta din raionul Sîngerei, dascălul Alexei. Acum câteva zile am primit o scrisoare, în care dânsul mi-a descris, cu o pasiune cum rar mi-a fost dat să văd, meseria sa de crescător de albine. La cei 90 de ani ai săi, dascălul are acum o singură dorință: să doneze pentru construcția unei biserici tot ceea ce obține din vânzarea mierii strânse. Cum vârsta nu îi permite să se deplasaze la Chișinău, ne cere ajutor pentru îndeplinirea nobilului său scop”, scrie pe pagina sa oficială de Facebook, premierul Pavel Filip.

În scrisoarea sa către premier bătrânul a specificat: „Am dat analiza și e 100% calitativă și curată. Am 11 bacuri a câte 46 kg. Vă rog pe dvs. să trimiteți un vehicul să o ia. Eu am să plătesc vehiculul…”

Aflăm că a fost găsit un cumpărător, ceea ce înseamnă că, în curând, Alexei Gorea va face o donație substanțială pentru construcția Bisericii Sfântului Proroc Ilie în Bălții Noi.