Marele câștigător al celui de-al doilea sezon „Ferma vedetelor” a fost desemnat actorul Paul Ipate, care a primit distincția de „Fermierul anului 2016”. El a luat premiul cel mare, de 50.000 de euro, după ce l-a învins pe colegul său de breaslă, Vasile Calofir. Jumătate din banii primiți actorul a promis că îi va dona organizației Hospice Casa Speranței, specializată în îngrijirea bolnavilor incurabili în stadii avansate. Restul banilor îi va folosi în interese personale, familie și călătorii, după cum a menționat într-o postare pe Facebook.

Ieri, în cadrul emisiunii „La Măruță”, unde au fost invitați toți concurenți, Paul Ipate a obținut și titlul de „Cel mai harnic fermier”, acumulând cele mai multe voturi din partea publicului.

P Ipate

„Vă mulțumesc foarte mult. Eu am mai spus că Marcel a muncit foarte mult în fermă. La fel și Benny și Viorel, dar și ceilalți. Oricare ar fi putut primi acest trofeu, de cel „Cel mai harnic fermier”, a afirmat Paul.

Pentru titlul de „Cel mai harnic fermier” s-au luptat Saveta Bogdan, Lili Sandu, Sorana Mohamad, Ami, Anda Ghiţă, Elena Lasconi, Roxana Nemeş, Maria Constantin alături de soţul ei, afaceristul Marcel Toader, luptătorul K1 Benny Adegbuyi, Mircea N. Stoian, Octavian Strunilă, Steven din „Inimă de ţigan”, Paul Ipate, cunoscut din reclamele la o firmă de telefonie mobilă, Vasile Calofir, Denis Ştefan din „Inimă de ţigan” şi Viorel Şipoş de la 3rei Sud Est.

Sursa foto: adevarul.ro

Mariana Mereacre, stagiară

Distribuie articolul: