Într-o emisiune recentă, difuzată la TVR2, artistul de muzică populară Ion Paladi este prezentat ca o istorie de succes și drept un interpret al tuturor românilor. Echipa românească a venit la Chișinău pentru a-l surprinde pe artist în diverse ipostaze, dar și pentru a lua reacțiile tuturor celora care lucrează cu Ion Paladi în calea sa spre succes.

În imaginile video Ion povestește care este legătura sa cu Chișinăul și ce emoții îl leagă de Sala Palatului Național. În premieră, interpretul este surprins la baștină, în familia sa, cântând în trio alături de frații săi, Constantin și Petru.

Despre drumul artistului către succes își amintește în emisiune și maestrul Nicolae Botgros, alături de care Ion Paladi a fost chiar de la începutul carierei sale de solist de folclor, Corneliu Botgros – nașul și mentorul interpretului, dar și primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă. Cel din urmă îl apreciază pe Ion pentru ideea și răsunetul melodiei “Dorul Basarabiei”.

Către final, Ion Paladi colindă la propriu satul natal, Chișcăreni. Mândră de fiul său, mama lui Ion, Eugenia Paladi vorbește despre interpret cu seninătate și lacrimi în ochi. Emisiunea difuzată la TVR2 este presărată cu imagini din ultimul concert al lui Ion Paladi la Palatul Național din Chișinău.