Ești în vacanță și ți-ai uitat trusa de frumusețe acasă? Există trucuri care te pot ajută să fii frumoasă. Pe Internet am găsit 5.834 de opțiuni, conform site-ului elle.ro. Aceștia le-au selectat pentru tine pe cele mai ciudate și au inclus după fiecare dintre ele avizul medicului. 1. Ți-ai uitat acasă cremă anticelulitică? Folosește zaț de cafea. Masează-l pe zonele cu probleme, apoi împachetează-te într-o folie de plastic și stai sub pătură, timp de 15 minute. Folosește obligatoriu cafea cu cofeină, nu decofeinizată.

Opinia specialistului: Parțial adevărat. Cremele anticelulitice conțin cofeină. Problema e că zațul (trebuie să fie foarte proaspăt) nu intră în piele de unul singur, trebuie diluat într-o bază grasă și puțin alcool, iar aici lucrurile se complică: trebuie să calculezi proporțiile, dozele, etc. Dar, cel puțin teoretic, zațul are același efect ca și o cremă anticelulitică.

2. Iată un remediu care promite o piele curată, hidratata, superbă, în 10 minute: ai nevoie de o banană, zahăr, săpun de față, pastă de dinți, apă, făină, suc de lămâie, drojdie de bere și lapte. Toate se amestecă în porții egale. Se aplică pe față 10 minute, apoi se îndepărtează cu apă călduță.

Opinia specialistului: Combinația e sinistră și lipsită de bun simț. Luate separate, principiile sunt corecte și au justificare (mai puțin pastă de dinți care e caustică), dar în combinație – NU!

3. Ai petrecut cam mult azi noapte? Cremele pentru hemoroizi (se găsesc la orice punct sanitar) sunt un remediu excelent pentru diminuarea pungilor de sub ochi.

Opinia specialistului: Da, corect. Pungile de sub ochi sunt de fapt o tulburare a microcirculației. Dar dacă tot ai ajuns la farmacie, cere un produs de tratament intern care întărește peretele vascular în general.

4. Nu ai exfoliant? Amestecă o lingură de făină de mălai și una de făină de grâu și masează-ți corpul. E un exfoliant excelent, care lasă pielea strălucitoare.

Opinia specialistului: Da, funcționează. Amestecul conține amidon și vitamină B. Ce vrei mai mult?

5. Poți reduce roșeața din jurul unui coș masându-l cu felii de cartofi, timp de 10-15 minute.

Opinia specialistului: Da. Cartoful are amidon și formează o membrană care nu lasă inflamația să se extindă. Dar explicația asta e o exagerare. (încerc să fiu drăguță și să găsesc argumente în favoarea acestei metode.) Mai bine folosește castraveți, care, într-adevăr, au proprietăți antiinflamatorii.

6. Aspirina tratează mătreață. Dizolvă 30 de aspirine în jumătate de ceașca de apă și o lingură de bicarbonat de sodiu. Amestecul spumos se aplică pe părul spălat, la rădăcină. Se lasă să acționeze 15 minute, apoi se îndepărtează prin pieptănare. Folosește această metodă zilnic, timp de o săptămână.

Opinia specialistului: E un amestec bază-acid, care nu are nici o legătură cu mătreață, glandele sebacee sau cu pitirosporum, care colonizează pielea capului. Încearcă (nu pățești nimic), dar mă îndoiesc să funcționeze.

7. Pentru a scăpa de petele roșii de pe față (care anunță apariția unui coș), și pentru a reduce inflamația din zonă, folosește aspirina. Topește seara 2 aspirine în 2 lingurițe de apă, până obții o pastă omogenă. Aplică pastă pe zonă inflamată, fără a masa și las-o să acționeze peste noapte. Dimineața spăla-te cu apă călduță și machiază-te ca de obicei.

Opinia specialistului: Aspirina e un acid diluat (acid salicilic), care scade concentrația de germeni din zonă. Dar aspirina nu acționează că un antiiflamator pe cale cutanata. Efectul e cel al unui mini-peeling chimic. După părerea mea, funcționează, nu face rău, dar nu te aștepta la miracole.

Sursa: Elle.ro 

Distribuie articolul: