De când a devenit prezentatoarea “Deșteptării” de la Jurnal TV, Daniela Jenunchi recunoaște că televiziunea a devenit  a doua casă pentru ea. Recunoaște că timp de o lună și jumătate și-a neglijat viața personală în favoarea carierei profesionale, însă nu regretă experiența care i s-a ivit în cale, mai ales că iubitul Alexandru este cel care o susține și  o înțelege.

Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit prezentatoare la “Deșteptarea”?

Totul s-a schimbat. Am înțeles cât este de greu să prezinți o emisiune matinală. Deși a trecut mai mult de o lună și jumătate, organismul meu încă nu vrea să se conformeze noului regim , adică să mă trezesc la ora cinci dimineața.

 

Cum te-ai adaptat cu regimul matinal?

La un moment dat am senzația că trăiesc doar pentru a fi la Jurnal TV. Dimineața mă trezesc vin la “Deșteptarea”, apoi vin acasă mănânc ceva și dorm patru ore și apoi revin la serviciu, fiindcă trebuie să realizez știrile din showbizzul internațional și apoi să reușesc să dau și știrile din sport. În rest, dorm ca să am forțe, pentru că înainte de accepta să fiu prezentatoare pentru „Deșteptarea” credeam că o să dedic weekendul familiei, o să am timp pentru mai multe activități, dar nu este așa. Ignor orice invitație în oraș , petrecere fiindcă vreau să mă relaxez acasă. O aștept cu nerăbdare pe Lilu.

 

Acum nu regreți că ai acceptat această provocare?
Nu regret pentru că este ceva temporar, în al doilea rând am învățat cu ce se “mănâncă” emisiunile de divertisment și îmi place mult, pentru că pot să spun ce gândesc. Dacă vreau să fredonez un cântec îl cânt, dacă vreau să fac o glumă o spun. Este o experiență care sper eu să-mi deschidă ușa spre alte proiecte. I-am spus asta și producătorului general Dorin Scobioală că dacă m-ați băgat în ceaunul ăsta, să-mi oferiți șansa să prezint și altă emisiune. Deocamdată nu mi-a promis nimic, dar sper că are asta în vedere, iar prin intermediul acestui interviu îi mai reamintesc încă odată.

 

Cum ai fost primită de telespectatori?
Credeam că publicul o să mă primească mai rece în casele lor, dar nu a fost așa. Zilnic primesc mesaje de încurajare de la public. Îmi spun că se trezesc cu bună dispoziție, că-i fac să zâmbească, că le fac ziua mai fumoasă și asta mă încurajează și mai mult. Multă lume chiar s-a bucurat că anume eu am fost aleasă pentru perioada aceasta de a o înlocui pe Lilia. Și atunci când sunt obosită și mă gândesc de ce mi-a trebuit să mă apuc de prezentat această emisiune matinală, aceste mesaje îmi dau și mai mult curaj.

 

Și de viața ta personală când ai timp?
Un pic i-am neglijat pe cei apropiați, dar le-am promis că vom recupera timpul pierdut.

Iubitul tău ce spune, nu este deranjat că nu-i acorzi atenție?
Da, înțeleg că nu-i acord atenție și mă simt foarte vinovată din această privință. Dar încerc să-l consolez și îi spun să mai reziste, încă un pic, hai că o să fie bine. Mă bucur că mă înțelege, mă susține.

 

El se trezește odată cu tine, la cinci dimineața?
Nu. I-am interzis să facă acest lucru. Însă atunci când vin acasă la ora zece, el mă așteaptă cu micul dejun și-l servim împreună.

Cum v-ați cunoscut cu actualul tău iubit, Alexandru? Spun actualul, pentru că tu ai trecut deja printr-un divorț.
Da, foarte puțină lume știe că am fost căsătorită și că de fapt numele Jenunchi este numele fostului meu soț. Se mai întâmplă în viața asta când lumea divorțează. Nu a fost să fie, el nu și-a găsit jumătatea lui și eu nu mi-am găsit jumătatea mea. Noi avem două jumătăți diferite. El e bine merci acum într-o relație și eu la fel. Alexandru e de fapt fostul meu iubit. Ne-am cunoscut la liceu și am avut o relație cu el timp de patru ani. A fost o iubire copilărească, cu farmecele ei care avea nevoie de un respiro.

  

Regreți că te-ai căsătorit la 22 de ani?
Da, pentru că la 22 de ani fetele sunt la vârsta când ard de nerăbdare să facă acest pas. Însă ar fi bine ca înainte de asta să pună totul pe cântar.

 

Ce ai învățat în urma divorțului?
E bine ca până la căsătorie, cuplurile să locuiască o perioadă împreună ca să se cunoască mai bine, nu doar mergând pe la distracție împreună, dar și atunci când sunt în situații mai extreme. Și dacă găsești forța să rămâi împreună, înseamnă că el e jumătatea ta cu care ar trebui să îmbătrânești. Asta e concluzia pe care mi-am făcut-o pe viață. Femeia are grijă de casă, masă, iar bărbatul e cel care trebuie să aducă totul ca să ai ce pune pe masă.

Cum l-ai recucerit pe Alexandru? Cine a făcut primul pas?
Eu deja eram în perioada când am decis că voi divorța și atunci când știi că vei rămâne singură cauți pe cineva care te va susține. Întâmplător i-am scris pe facebook, el foarte lejer mi-a răspuns. A fost foarte distant și foarte corect în acea perioadă de tranziție a vieții mele. M-a menținut la distanță și mi-a cerut să mă gândesc bine, fiindcă el este împotriva divorțurilor.

 

De curând ți-ai schimbat numele de familie pe facebook, ești Burlac, iar la TV tot Jenunchi ai rămas. De ce?
Sunt bine într-o relație și tot încerc cumva să trec la numele meu de familie Burlac. Am încercat să o fac pe facebook și am primit sute de întrebări și atunci prietenul meu mi-a spus că mai bine așteptam încă un pic și-mi schimbam în numele lui de familie. La TV am rămas tot cu familia Jenunchi, pentru că șefii nu-mi permit să fac acest lucru, deoarece Daniela Jenunchi este deja un brand, care aparține postului Jurnal TV. Pe de altă parte știu că unii vor deveni confuzi dacă o să apară o Daniela Burlac la ecran.

Ce planuri de viitor aveți împreună cu Alexandru?
Din câte am înțeles, el vrea să-i fiu soție și eu nu sunt împotrivă. Ne dorim acest lucru, însă nu ne grăbim. Pentru mine mai important e să am un copil și nu m-aș jena dacă va apărea copilul până la nuntă. Poate că acest lucru este din cauza că am trecut deja printr-o experiență și am înțeles că acea ștampilă în pașaport nu are o putere atât de mare asupra cuplurilor ca să-i mențină împreună. Eu cred că respectul, înțelegerea, dragostea, ține o pereche împreună și nu ștampila. Cât depre nuntă, deja sunt contra acestor manifestații de amploare. Nu vreau să zic că nu voi face nuntă, dar cine știe, pentru că eu sunt foarte schimbătoare.

 

Cum e viața ta acum?
Mă simt foarte bine. Sunt împlinită, liniștită, știu ce vreau și prioritar pentru mine acum este să am o familie, un copil.

Foto: Arhivă  personală 

Distribuie articolul: