În spatele unei afaceri de succes întotdeauna stă… o femeie, chiar dacă nu ea este cea care conduce. Ne-am convins de aceasta în vizita făcută la familia Mansura, un cuplu de antreprenori din Edineţ.

Claudia Mansura și soțul ei dezvoltă mai multe afaceri, printre care o brutărie, un restaurant, dar și o linie de producere a băuturilor răcoritoare pe bază de sucuri naturale.
Totuşi, bussinesul n-a fost întotdeauna preocuparea Claudiei Mansura. Fiind studentă, îşi lega viaţa de psihologie. Numai că odată cu absolvirea facultății, viața ei a luat aceeași turnură ca și a multor fete din vremea aceea — şi-a întâlnit alesul, s-a căsătorit şi s-a mutat alături de soţ la Edineţ. Pe atunci, soţul Claudiei era antrenor de lupte libere.

Vis și perestroika
în 1983, pe când Claudia lucra ca educatoare la o grădiniţă din Edineţ, soţul ei a hotărât să se apuce de propria afacere. Ea i-a fost alături în tot ce şi-a dorit el să facă. Și n-a dat greş.
După ce au citit un articol în ziarul Trud despre un video-bar deschis într-una din țările baltice, ceea ce era atunci un bussines nou în viața sovietelor, le-a venit ideea de a aduce acest model și în Moldova. (Pentru cei ce au uitat sau nu au prins acea perioadă, video-barul a revoluționat ideea de local, combinând berea cu filmele. Anume aici oamenii aveau ocazia de a vedea primele filme rulate de pe casete video.)
„Ştiţi, soţul meu și-a îndeplint visul foarte greu. Pe atunci era anevoios să-ți deschizi propria afacere în Moldova, ca să nu zic imposibil. Cu foarte mari dificultăţi, cu multe lupte pe la ministere, am reușit să arendăm un local”, își amintește Claudia.
Și uite așa, edinețenii s-au pricopsit cu video-bar. Era printre primele localuri, de acest gen, în tot spațiul sovietic și a durat patru ani.

Eroii vremurilor noastre
Tot în acest răstimp, s-au gândit că ar fi bine sa-şi continue afacerea, aşa că au luat primul credit din viaţa lor:
„în ‘86 am luat primul credit, 25 de mii de ruble. Arendasem o încăpere veche şi practic dărâmată, pentru a face un restaurant. Atunci am aflat și ce înseamnă primul stres legat de creditare. Trăiam cu frica în sân și mă temeam că nu vom ţine piept, mai ales că procentele erau mari — în jur de 42% — iar creditul luat pentru construcţie trebuia întors în primul an, indiferent dacă ai terminat de construit sau nu. Până la urmă, am făcut o reconstrucţie capitală foarte costisitoare a acelei încăperi. Am muncit la aceasta construcţie 2 ani.”
Tot pentru această afacere Claudia şi-a schimbat şi profesia. A mers la Moscova pentru a deprinde meseria de tehnolog. Ea spune că soţul ei a fost cel care a convins-o că nimeni nu va controla afacerea mai bine ca dânsa, iar cunoştinţele căpătate în domeniul alimentar îi vor permite să avanseze.

Prețul sacrificiului — departe de copil
Claudia ne-a spus că în toți acești ani, se trezea la 7 dimineţa şi se culca după ora 1 noaptea, iar băiatul ei practic a crescut singurel. „Pentru că mă întorceam târziu de la lucru, băiatul se temea să adoarmă de unul singur în casă, aşa că adesea mergea la vecini,” mărturisește femeia. Claudia acceptă că au fost o mulțime de sacrificii pe care le-a făcut ca să pună pe roate afacerea începută.

Iarăși de la zero
în 91 însă, toate eforturile părea că s-au ruinat. Destrămarea URSS a adus haos în economie, iar localul amenajat cu atât chin și care deja începea să aducă primii bani a fost incendiat. După cum ne spune femeia, restaurantul a ars până la temelie. Ea crede că i s-a dat foc intenţionat, deși evită să-și dea cu părerea mai departe.

„Tu nu vei putea trăi departe, în altă ţară”
De atunci şi până acum, familia Claudiei Masura a gasit forţă să-şi restabilească afacerile. Acum, ei au o încăpere în care este hotel şi restaurant- aici locuitorii oraşelului, dar şi cei din vecinătate, îşi sărbatoresc nunţile şi cumetriile. O brutărie care a rezistat crizei din 2008. Şi un fecior de 33 de ani, care după absolvire a revenit, la insistenţa părinţilor, acasă la Edineţ. Ba chiar mai mult, a făcut-o pe Claudia bunică.
Privind în urmă, Claudia spune că s-a realizat alături de familie. Iar în dificultățile cele mai mari, soțul ei a dat dovadă de înțelepciune exemplară și a știut să-i cultive încrederea în propriile forțe.
“Au fost și momente mai grele, când îi spuneam soțului să plecăm din ţară. El atunci, chiar dacă era de altă naţionalitate, ne-a convins pe amândoi că nu e cazul: „Știu cât de mult îţi iubeşti părinţii, Moldova — tu nu vei putea trăi departe, în altă ţară. Dacă vom pleca noi, cine va ridica economia ţării, nemţii, americanii? Vei vedea că vom reuşi.”

Distribuie articolul: