Acum zece ani, Dee Williams, din Portland, Oregon, a suferit un atac de cord, în urma căruia a decis să-şi schimbe radical viaţa: a renunţat la o casă cu trei dormitoare, alegând să trăiască într-o căsuţă mobilă, de doar 25 de metri pătraţi, în care au încăput doar 300 de obiecte.

În casa americancei Dee Williams, se regăsesc atât hainele, aşternuturile şi obiectele de menaj, cât şi laptopul şi cele patru bijuterii pe care le-a păstrat. “Asta e tot,” spune femeia pentru The New York Times. “Obişnuiesc să-mi triez mereu lucrurile şi să văd de ce mă pot despărți.”

Dee are 51 de ani, iar boala care i-a survenit după o călătorie în Guatemala, a învățat-o că mai puţin înseamnă, de fapt, mai mult.

A găsit o rulotă și a dus-o în curtea unor prieteni, iar pe scheletul acesteia a construit o căsuță mică, însă de toată frumusețea.

În sufrageria ei nouă încape, acum o singură canapea, iar la etaj se află doar salteaua pe care doarme. În bucătărie se găsește o mică plită, însă lipsește frigiderul şi cuptorul.

De menționat că Dee utilizează energia verde, deoarece căsuța se alimentează exclusiv cu energie solară.

Casa pe roţi este dotată cu chiuvetă şi toaletă, însă în ea, Dee nu se poate bucura de apă curgătoare. 

Căsuța lui Dee mai este numită ”Tiny House”, pentru că este minusculă, spune ea.

Sursă foto: www.cobbithouse.com, padtinyhouses.com,padtinyhouses.com, www.tinyhouseliving.com

Distribuie articolul: