Preşedintele României, Traian Băsescu, descoperă că a fi bunic îţi oferă multe momente frumoase, printre care şi acela în care observi că nepoţica sa, Sofia Anais, creşte pe zi ce trece.

 

Dincolo de aceste aspect, şeful statului este surprins de modul în care fiica sa, Elena, şi-a luat în primire rolul de proaspătă mămică. Traian Băsescu a declarat azi că aceasta “îngrijeşte de copil” şi că nu a crezut că va fi “aşa ataşată”.

 

Preşedintele României a mai indicat că nepoata sa devine cu atât mai zgomotoasă cu cât ia mai mult în greutate. “Cu cât a luat în greutate, cu atât devine mult mai zgomotoasă (…) Doarme, dar se trezeşte, a făcut din părinţi aşa… îi ţine cu rândul treji”, a precizat acesta.  

 

Sofia Anais a venit pe lume la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, iar aceasta nu este prima ocazie când familia Băsescu postează fotografii cu micuţa.

Ca o coincidenţă fericită, primul nepot al preşedintelui a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit la data 1 septembrie 2012, după ce preşedintele Traian Băsescu fusese suspendat două luni în vara anului trecut.

Sursa/foto:  www.libertatea.ro

Distribuie articolul: