Organizatorii Festivalului Tradițiilor Dulci – Mai Dulce, desfășurat pe 25 mai la Chișinău au rugat participanții să se deghizeze atunci când vor veni la eveniment. Iată că printre parteneri s-au găsit din aceea care vor să ne dea o mână de ajutor și ne propun elemente de decor chiar pe loc! Cum arată cele mai inspirate bentițe create de un designer autohton în exclusivitate pentru Mai Dulce, vedeți mai jos.

Accesoriul cochet a fost creat de un designer autohton specializat pe haine pentru copii în exclusivitate pentru sărbătoarea Tradițiilor Dulci. Oxana Lungu, autoarea ideii a încercat bentița pe propria piele, împreună cu fiicele sale, Emilia de 11 ani și Sofia de 4 ani.

Creatoarea ne dezvăluie și sursa de inspirație pentru creațiile cochete: „Cea mai mare doză de inspirație a venit din luna mai; din cireșele cărora toată lumea le duce dorul; de la chipul gospodinelor din anii ’50, care erau întotdeauna bine dispuse și stilate”. Oxana ne-a mai spus că bentițele pastelate sunt confecționate din țesături naturale, viu colorate, iar pentru mai multă culoare a atârnat câte o pereche de cireșe, „căzute întâmplător pe-acolo”.

 bentite cu ciresebentite cu cirese

Oxana Lungu si fetele ei

Bentița cu cele două cireșe, în nuanțe pastelate de galben, mentă și roz au fost din start acceptate de fetele autoarei. „Fetele de obicei se fotografiază singure, eu mai rar apar în cadru, dar de data aceasta am intrat și eu în aventura „Mai Dulce”. Tare s-au bucurat și ne-am facut de cap, încât astăzi Sofia (cea mică), atunci când a văzut rezultatul, mi-a zis: Mama, te iubesc până la stele, chiar și dincolo de ele! Cred că un alt argument nu poate exista pentru care m-aș implica înca în multe proiecte”, ne-a declarat Oxana Lungu. E culoarea care cel mai bine va corespunde atmosferei Tradițiilor Dulci – de acest lucru sunt siguri organizatorii „Mai Dulce”. O parte din banii adunați de pe urma vânzărilor bentițelor vor merge spre atingerea scopului de caritate ai evenimentului: cumpărarea unui instrument muzical pentru Artiom Nedelschi.

Mai Dulce bentite

Mai Dulce bentite

Foto: KLumea.eu, studiou Cotobelc

Distribuie articolul: