Nu făceai parte din planurile mele. Ai apărut pe neașteptate și într-un mod neînțeles. Era o senzație stranie pe care nu știam cum trebuie să o simt, să o încerc. O frământare neînțeleasă, undeva în coșul pieptului. Nu credeam că mi se poate întâmpla mie. Nu îmi imaginam că aș putea trece prin așa ceva. A durat o vreme, apoi totul se destrămase, iar tu ai dispărut. Dar a venit primăvara și ai venit și tu. Ai revenit… Am trăit o perioadă cu gândul că te pot suporta, dar ai devenit insuportabil! Durerea era prea mare, iar acea seară de aprilie petrecută în parc m-a făcut să înțeleg că trebuie să fac ceva. Și am făcut! Iar verdictul a fost tulburător. Abia atunci, de fapt, deși atâta timp ai fost cu mine, în mine, am înțeles cine ești. Adevărul m-a cutremurat.

Am zis că trebuie să fac totul ca să scap de tine. Nu te mai suportam. Era nevoie de o profilaxie – sau, mai curând, de un tratament în toată legea. Vara a fost pe diete și încercam să visez frumos. Iar existența ta să o ignor. Și iarăși a venit toamna. Iar tu, din nou, ai venit subtil, pe neobservate, cu dureri insuportabile, deși eram mai mult decât sigură că, în sfârșit, am scăpat de tine!

Nu am de ales, m-am conformat cu ideea că trebuie să trăiesc cu tine, cu gândul că ești parte din mine. Nu știu cât, încă o lună, un an sau pentru totdeauna. Totuși, nu mă dau bătută, voi face totul ca să dispari. Însă acum nu pot decât să revin la tratament, diete și să sper că într-o zi crizele de primăvară și de toamnă vor dispărea, iar eu… nu voi mai avea ulcer.

Distribuie articolul: