EA.md împlinește 7 ani de activitate. 7 ani pe care i-am dedicat informării, creșterii și dezvoltării continue, multilaterale a femeii. Cu această ocazie vă propunem zilnic câte 7 femei din diverse domenii, despre care noi scriem, pe care voi le admirați și apreciați, care sunt active în domeniile lor de referință și vă pot servi drept reper, model sau inspirație. Astăzi vă prezentăm 7 femei, oameni-cheie în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (până la reformă cunoscut ca Serviciul Situații Excepționale). Ele au grijă ca activitatea pompierilor și salvatorilor să se desfășoare corect, operativ, în conformitate cu legea și inofensiv pentru sănătatea sau chiar viața lor. Cunoașteți specialistele din diverse subdivizuni ale Inspectoratului.

Maia Godenciuc, specialist în Secția Protecție Radioactivă și Chimică. „E posibil ca o femeie să își facă o carieră într-o lume dominată de bărbați. Am ales o profesie care cere uniformă şi epoleţi pentru că de mică am fost impresionată de haina ce te arată la patru ace, avându-l ca model pe tatăl meu. Nu am optat pentru o academie militară, ci pentru Universitatea Academiei de Ştiinţe din RM, specialitatea chimie. Însă soarta a aranjat lucrurile așa încât să îmbin ceea ce îmi placea mereu, adică uniforma cu cu ceea ce am învățat, respectiv chimie. Această profesie mi se potrivește, căci implică disciplină, caracter, autocontrol, dedicaţie, adaptare, curaj, devotament şi spirit de sacrificiu.”

Maia Godenciuc

Elena Tanas,  șefă de secție în Centrul de Instruire Cahul, locotenent  major. A muncit ca felcer-salvator, dispecer, ca mai apoi să aibă curajul să devină salvator-alpinist. „De aproape 17 ani  sunt devotată acestui serviciu, iar dorința de a ajuta și de a fi de folos, m-a făcut să îmi doresc să însușesc cunoștințe pe mai multe segmente. Nu încetez să merg la numeroase instruiri, care au legătură cu medicina și salvarea oamenilor. Îmi împart întreaga viață între familie și serviciu, și e fără regrete absolut. Sunt susținută de cei dragi și încurajată să îmi fac munca cu cinste și demnitate.”

Elena Nastas

Gabriela Rudico, specialist superior al Serviciului „Laboratorul chimic radiometric”. Primele cunoștințe legate de activitatea salvatorilor le-a obținut chiar de la soțul ei – absolvent al Academiei Protecție Civilă a Federației Ruse. „Am ales să rămân în acest domeniu, iar parțial decizia a fost influențată de activitatea desfășurată de soțul meu Vitalie, astăzi șef-adjunct al Direcției Generale Planificare, Coordonare și Operații. Eu mă ocup de verificarea funcționalității diferitor echipamente de protecție individuală și desfășor diverse activități de laborator. În 2014, a fost lansat Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), așa că am decis să mă implic în dezvoltarea acestui domeniu nou și să aplic cunoștințele din domeniul de medicină pe care le am.”

page

Nadejda Chetraru,  Șefa Direcției analiză, planificare și Coordonare, unica doamnă-ofițer în Direcția Generală. „Niciodată nu m-am simțit inferioară ofițerilor-bărbați, ci dimpotrivă sunt încurajată  și susținută de conducere să fac ceva nou pentru a descoperi de fiecare dată capacități de care nici nu bănuiam că le dețin. Recunosc, o mare parte din timp o dedic serviciului şi nu o fac doar din simpla obligaţie, dar din plăcere, pentru că în fiecare zi învăţ ceva nou de la conducere cât și de la colegii mei, chiar și de la cei care îmi sunt subalterni conform funcției. Accept cu mare deschidere ideile acestora și îi susțin moral, astfel progresînd împreună ca o singură echipă.”

Nadejda Chetraru 2

Crina Vicol, psiholog, femeia care le este alături pompierilor și sinistraților ori de cîte ori este nevoie. Psihologul Crina Vicol a fost parte a unor intervenții chiar din primele zile de activitate, în care a făcut tot posibilul să le readucă persoanelor care și-au pierdut ființele dragi speranța de a trăi, de a-și mobiliza resursele psihologice și de a merge înainte. „Pentru a reuși într-o asemenea structură, o femeie are nevoie de pregătire profesională temeinică, integritate morală, curajul responsabilității și rezistență psiho-fizică. Aici nu există femei sau bărbați, aici sunt doar profesioniști care știu să-și facă meseria și să acorde ajutor persoanelor aflate în dificultate, ceea ce îmi place să fac împreună cu colegii mei.”

Crina Vicol 2

Rada  Ciurea, specialist principal  Direcția juridică. „Am grijă să se respecte aspectele juridice în activitatea salvatorilor și pompierilor. Unul din cele mai importante proiecte la care am lucrat a fost SMURD 2 – parte a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova pentru anii 2014-2020. Serviciul Situații Excepționale are grijă să implementeze și să dezvolte proiecte, care să vină în ajutor cetățenilor prin intermediul salvatorilor, pompierilor și paramedicilor.  Nu pot decît să fiu mîndră că sunt parte din această familie a instituției de salvare și am speranța că vom reuși împreună cât mai multe.”

Rada Ciurea

Diana Țuțu, ofițer de presă, care are misiunea de a-i vorbi întregii țări despre acțiunile salvatorilor și pompierilor. „Munca este o parte importantă din viața unei persoane și anume ea pune amprenta pe personalitate. E deja destul timp, de când, soarta și circumstanțele au făcut să ajung să muncesc aici. Mi-am îndrăgit misiunea și nu m-am plictisit sau dezamăgit în timp.  Aici, la Serviciul Situații Excepționale, care pentru noi, comunicatorii, a devenit poate a doua casă, am învățat despre ce înseamnă devotamentul, răbdarea, timpul, dar și despre priorități. Știu sigur că sunt norocoasă să lucrez aici și aceasta este profesia care m-a ales și m-a transformat doar în bine.  Nimic din ceea ce faci, nu trebuie făcut la întîmplare, ci doar „ca la carte”, pentru a merge liniștit acasă, bucurîndu-te de viața de familie.”

Diana Tutu

Precizăm că aceste topuri sunt absolut aleatorii și nu reprezintă o ierarhizare în sine. Numele prezente sunt alegerea redacției EA.md, iar voi, dragele noastre cititoare (cititori), vă rugăm mult să veniți cu mai multe completări în comentarii, dar și sugestii de femei care ar putea fi pe mai departe eroinele topurilor noastre. Așteptăm sugestiile pe Pagina noastră de Facebook sau la EA@interakt.md.

Top 7 cele mai mici și talentate eroine Ea.md, care au cunoscut celebritatea la o vârstă fragedă

Top 7 interprete de muzică ușoară, cititoare EA.md

Top 7 eroine Ea.md, care se alimentează sănătos

Top 7 jurnaliste celebre care își adoră la maxim rolul de mamă!

Top 7 cele mai fidele cititoare EA.md pe care le cunoști și tu!

Top 7 femei în Trupele de Carabinieri

Top 7 polițiste de frontieră. Cunoaște femeile care au stricat planurile multor infractori