Astăzi am ales să vă povestesc despre Bulgaria. Este o destinaţie arhicunoscută pentru noi toţi, anual merg aproximativ 50 mii de moldoveni în această ţară, fie la mare, fie la munte şi tocmai de aceasta revin cu câteva sugestii, să vizitaţi careva atracţii turistice, care pe mine m-au încântat. Vorbim de trei locuri superbe pe care le-am văzut în Bulgaria şi pe care vi le recomand. Dacă e mare – Balcic să fie
Dacă ajungeți la marea bulgarilor, să treceţi neaparat prin Balcic – este un colţ de rai, pe care nu-l veţi uita prea repede. În primul rând, e foarte ușor de ajuns din staţiuni în Balcic. Eu am mers din Albena, am comandat un taxi, dus-întors cu 40 de leva pentru patru persoane, şi ne-a lăsat, chiar în fața porții grădinii din Balcic. Intrarea în grădina botanică (acum e dată în custodia unei universități) costă 10 leva.

Mi-am dat seama îndată de ce s-a îndrăgostit Regina Maria de aceste locuri – e foarte, foarte frumos! Farmecul vine de la grădina amenajată, de la vilele din piatră albă, special construite pentru invitații reginei, de la valurile mării, care se sparg de pietre și evident Castelul!

Regina Maria se îndrăgostise de Balcic şi la scurt timp tot acest complex a fost construit special pentru ea. Castelul – o clădire albă cu turn, ca la un minaret, a fost numit de regină “Cuibul Liniștit”. Sunt suficiente lucruri de văzut pentru o zi: alei amenajate, pivnița regală, cascada, Puntea suspinelor. Legendele din Balcic recomandă să treceți Puntea cu ochii închiși pentru îndeplinirea dorințelor.

 

Pentru rugăciune… Mănăstirea Rila
A doua destinaţie pe care o recomand celor care merg spre Bansko sau în Grecia este mănăstirea Rila, deviind un pic de la drum (Рилски манастир). Pe traseul Blagoevgrad-Sofia, este indicator, care te direcţionează spre satul Rila, se află cam la 20 km de traseu. Până la Mănăstirea Rila mai sunt alţi 25 km. 45 de km, cu o mică oprire în satul Stob, unde am mers până la intrarea în parcul natural – Piramidele din Stob. Drumul spre Mănăstire este deosebit de frumos, munţi înalţi, cascade, iar toate aceste privelişti sunt protejate de stat şi fac parte din parcul natural Rila. Iar din acest parc veo 3000 de hectare de teren aparţin Mănăstirii.

 

Рилски манастир – este monument protejat de UNESCO încă din anul 1983 şi unul din obiectivele turistice cele mai importante din Bulgaria. Locurile au o istorie de peste 1 000 de ani. Conform testamentului lăsat de Ioan de Rila, se ştie că anume acest Ioan a pus bazele unei biserici, care mai apoi a atras mai mulţi credincioşi şi ucenici. Iar ucenicii prin anii 900 au pus temelia Mănăstirii.

 

Turnul lui Hrelyo (construit în sec. al XIV-lea) este amenajat pentru vizitatori cu o taxă de intrare de 5 leva pentru adulţi şi 1 leva pentru copii. Chiliile şi Biserica Principală au fost pe parcursul istoriei distruse. Abia în perioada 1830-1860, cu ajutorul bulgarilor înstăriţi, a fost reconstruită temeinic şi este practic în forma, care o vedem în zilele noastre. Biserica din centrul Mănăstirii este bogat ornamentată atât în interior cât şi exterior de către meşteri iscusiţi din toată Bulgaria. Interiorul bisericii este altarul lucrat în aur şi moaştele lui Ion de Rilski (filmarea este interzisă).
Pe teritoriul Mănăstirii găsiţi şi un muzeu (intrare – 10 leva, filmarea și fotografierea este interzisă), crucea lui Rafael, sculpatată în lemn cu scene în miniatură.

Este printre cele mai frumoase locuri văzute de mine, mi-a plăcut foarte mult coloristica, arhitectura cu coloane şi arcuri, priveliştile din jur ca îți taie răsuflarea.

Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Alexander Nevsky din Sofia
Este o construcţie relativ recentă, în stil neobizantin, terminată în 1912. Catedrala a fost ridicată pentru a sărbători eliberarea de Imperiul Otoman. Este impresionant de mare, ca mărime o întrece doar catedrala Sfântul Sava din Belgrad. Interiorul bisericii la fel este foarte frumos, în mare parte finisajele sunt din marmură de culoare verde, care armonizează perfect cu picturile murale. În interiorul bisericii, fiecare icoană şi fiecare pictură sunt realizate cu precizie şi măiestrie. Tot acolo veţi găsi tronul regal, special făcut pentru Regele Ferdinand al României.

 

Dacă aţi făcut turul catedralei în interior, faceţi o plimbare şi în piaţa catedralei, să o admirați din exterior, la sigur veţi face zeci de poze sau poate chiar o plimbare mai lungă pe bulevardele adiacente, unde veți găsi cam toate instituţiile administrative: Preşedenţia, Parlamentul, Guvernul, Academia de Ştiinţe şi câteva sedii de ambasade. Într-un final, insist să nu ocoliţi Sofia, dacă sunteţi în drum spre Bansko sau spre Grecia, centrul oraşului este frumos, are o arhitectură diversă şi impunătoare şi e păcat să rataţi aceste privelişti.

 
Viorica Tarlapan-Ataman

Distribuie articolul: