V-ați hotărât să țineți post? Ați scos carnea, lactatele și ouăle din alimentația dumneavoastră? Vă prezentăm mai jos un top al celor mai sănătoase alimente de post. 20. Ciupercile
Ciupercile au efect antitumoral. Japonezii care consumă multe ciuperci, au mai puțin cancer la stomac.
19. Fasolea
Boabele de fasole reduc colesterolul și previn apariția bolilor de inimă. Pot fi preparate în foarte multe moduri, ușor și ieftin.
18. Cartofii
Cartoful este o legumă completă, hrănitoare și foarte sănătoasă, care nu ar trebui să lipsească de la nicio masa, mai ales acum, în perioada postului. Chiar dacă e post, organismul are nevoie de alimente energizante și diverse, bogate în vitamine și minerale atât de necesare perioadei în care ne aflăm, când răcelile sunt frecvente și afectează mai ales copiii și persoanele în vârstă.
17. Mei
Este foarte bogat în fier, magneziu, potasiu, vitamine din complexul B și E.
16. Quinoa
Un tip de cereale mai puțin cunoscut, dar care astăzi se găsește în aproape toate hipermarketurile. O cereala cu calități nutriționale excepționale. Potrivit specialiștilor, quinoa conține proteine de calitate superioară celor din carne.
15. Mierea
Pentru ați satisface pofta de „ceva dulce”, cea mai recomandată este mierea. Aliment-medicament, mierea naturală de albine conține peste 280 de compuși.
14. Bananele
Cantitatea mare de potasiu ajută la funcționarea normală a inimii, mentinând tensiunea arterială în limite normale, îmbunătățeste memoria și previne anemia.
13. Dovleacul
Conține mult betacaroten, cu rol deosebit în prevenirea bolilor cardiovasculare sau a diabetului. Este bogat în potasiu, stimulează funcționarea sitemului cardiovascular și a celui nervos. În plus, dovleacul este o sursă naturală de fibre, care stimulează tranzitul intestinal.
12. Soia
Soia este un aliment foarte des consumat de către români, în special în perioada postului. Aceasta conține substanțe care ajută la funcționarea creierului, arde grăsimile, scade colesterolul și, în plus, consumul de soia a fost asociat cu o rată redusă a cancerului la sân.
11. Alge Marine
Deși mai puțin cunoscute la noi, algele marine sunt foarte apreciate în alte țări, datorită propietăților benefice pe care le au. Acestea conțin aproximativ 50% proteine (la fel ca ouăle și carnea ) și le găsiți în magazinele naturiste.
10. Avocado
Mulți îl consideră fruct, tot atât de mulți – legumă. Cert este că avocado este un aliment care nu ar trebui să lipsească din dieta de zi cu zi, cu atât mai mult în post. Are în compoziție o cantitate de grăsimi asemănătoare celei din unt. Mai exact, 85% din calorii sunt provenite din grăsimi.
9. Năut
Este o proteină vegetală, bogată în săruri minerale (magneziu, calciu, fier) și în complexul de vitamine B. Scade colesterolul prin conținutul de fibre și împiedică acumularea de zahăr în sânge.
8. Sfecla roșie
Conține carbohidrați, sodiu, potasiu, magneziu, fier, iod, cupru, vitaminele A, C și B6 și este o sursă naturală de zahăr.
7. Lintea
Are un conținut ridicat de proteine și o găsești în diverse culori. Se prepară foarte rapid și o poți folosi pentru tocănițe, supe creme sau pateuri vegetale.
6. Hrișca
Tot din categoria leguminoaselor, specialiștii ne recomandă în postul Pastelui hrișca. Aceasta este una dintre cele mai bune surse vegetale de proteine. Hrisca nu doar că înlocuiește cu succes carnea, dar oferă organismului toate elementele de care are nevoie pentru a trece peste astenia de primăvară.
5. Măslinele
Conțin săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, clor, fier, cupru, mangan, caroten) și vitaminele A, B, C, E și F. Măslinele acționează ca un laxativ ușor, diminuează durerile de stomac prin reducerea efectului acidității sucurilor gastrice.
4. Verdețurile
Desigur, unul dintre motivele pentru care cu toții asteptăm primăvara este bogăția ei de verdețuri. Leurda, urzicile, ceapa verde, pătrunjelul, spanacul și salata verde ne oferă toate o varietate de vitamine și de minerale, după care organismul nostru „tânjește” la ieșirea din iarnă.
3. Pastele
Preparate fără ou, pastele au puține calorii, iar cele din făină integrală conțin multe fibre. Carbohidrații refac stocul de glucide lente și aduc energie organismului.
2. Guliile
Sunt o excelentă sursă de vitamina C (protejează contra infecțiilor), favorizează absorbția fierului, accelerează cicatrizarea rănilor și are proprietăți antioxidante.
1. Merele
Bogat în apă, calciu, fosfor, fier și sodiu, celuloză, hidrați de carbon, potasiu, magneziu și vitamine (A, B1, B, C), mărul influențează pozitiv funcțiile ficatului, rinichilor, creierului și intestinului. În plus, ține de foame și chiar te ajută să slăbești, pentru că are calorii negative.
Sursa: www.caplimpede.ro
Comentarii