La Festivalul Internațional de Film de la Cannes, demarat alaltăieri, la sudul Franței, deja au fost nominalizate o serie de ținute lipsite de gust și stil. Despre ce rochii au fost criticate cel mai mult pe covoarele roșii ale evenimentului, dar și ce ținute s-au distins prin eleganță, vedeți în continuare.

La a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes s-a păstrat tradiția de a admira și critica rochiile în care defilează cele mai de vază actrițe din întreaga lume. Totuși, la eveniment se remarcă apariții stranii și mai puțin așteptate de public.

Pentru că sunt interesați de ceea ce se întâmplă la Cannes, designerii străini s-au obișnuit să le numească, rochiile lipsite de gust, drept ”fashion catastrofe”.

Bunăoară, modelul american Karlie Kloss a purtat o rochie Valentino, dantelată. De altfel – una dintre cele mai lipsite de gust ținute, în opinia stiliștilor. La ceremonia de deschidere a Festivalului, fotografii au surprins dantela transparentă a lui Karlie, care trăda părți dezgolite ale corpului. Nici măcar sandalele fără toc nu au salvat-o, spun designerii.

 Și rochia actriței franceze Frédérique Bel a uimit publicul prin extravaganța sa.

Anul trecut, actrița franceză a șocat de-a dreptul publicul de la Cannes, purtând o rochie dantelată și transparentă, care, de asemenea a dezavantajat-o foarte de mult.

Potrivit vogue.it, cele mai  apreciate ținute de la deschiderea Festivalului și până azi, au fost purtate de:

Nicole Kidman

Paz Vega:

Sofia Coppola. Dacă, în 2013 a purtat o rochie luată de la Louis Vuitton, în acest an, Sofia a optat pentru un costum minimalist, de la Valentino.

Carole Bouquet. A optat pentru o rochie Chanel, viu colorată:

 Jeon DoYeon. A ales o rochie albă, de in, care a atras privirile cu simplitatea sa.

Foto: top.de, www.posta.com.tr, www.zimbio.com, www.sawfirst.com, www.redcarpet-fashionawards.com, kitesvn.com, www.latfusa.com, www.27dress.com

Distribuie articolul: