Este un artist în adevăratul sens al cuvântului, fie că dansează, face actorie sau se aventurează în lumea regiei. Coregraful Teodor Rădulescu este bărbatul pentru care femeia a fost dintotdeauna cea mai puternică muză în orice ar fi făcut sau și-a propus. Revine în lumea dansului, însă deja la București, reîncearcă marea actoriei, știind deja ce așteptări are de la ea și mai visează la Hollywood.

Teodor, a trecut ceva vreme de când Clubul de Dans pe care l-ai înființat aici și-a încetat activitatea. Spune-mi, te rog, dacă te mai leagă ceva de Chișinău?

Momentan mă leagă de Chișinău cele mai trainice linii, neoficiale… doar Prietenii și Familia. Din păcate…

Ce șanse avem să te mai vedem dansând pe scenele din capitala basarbeană?

A trecut ceva timp de când nu am mai participat la vre-un show mare sau concert… ne cam trecem și noi (zâmbește), dar… Never say never!

Ce a însemnat pentru tine experiența Teodor Dance Studio în Moldova: o școală foarte bună sau un eșec neașteptat? Ce așteptări ai de la București, dacă e să ne referim că vei face un tranfer de experiență în ceea ce privește o școală de dans?

Vedeți… deja etichetați „eșec neașteptat”… De ce?!! De ce eșec? După mai bine de 20 de ani în care eram considerați ca fiind cea mai bună echipă de dans modern din țară, cu zeci de spectacole produse integral și prezentate pe cele mai mari scene, cu mii de costume și cel mai performant studiou de dans, cu cel mai mare număr de elevi – peste 800 pe lună (nici nu vă imaginați ce scrisori primesc până acum de la acei elevi), cu cele mai bune, mai bine dotate săli de dans din țară, cu discipoli care au ajuns în toate colțurile lumii, dansatori profesioniști… Apropo, azi în Moldova, în primele cinci, cele mai bune trupe de dans, sunt de la 30% la 80% dansatori crescuți în Studioul de Dans și Baletul Teodor, și în România sunt mulți, și în toată lumea. Sunt sute de oameni care își câștigă existența cu o meserie învățată de la mine. Așa s-a încheiat totul… în ascensiune și nu în cădere. În mai am prezentat ultimul spectacol la Palatul Național, cu peste 400 de dansatori pe scenă și sala plină, iar în vară am anunțat că încetez activitatea. De ce eșec?! Că am decis să nu mai fac asta? E alegerea mea. Îmi aparține și mi-am asumat-o. Dar asta nu anulează istoria, trecutul… Totul continuă, nimic nu a dispărut! Doar că au alte nume și alți mentori (nici nu am ținut ca numele meu să rămână pentru totdeauna). Eu cred că în istorie va rămâne, în ciuda celor care cred că a fost „un eșec” (zâmbește). În România eram prea obosit ca să mă apuc de dans, mult timp am fugit de asta și de toți care mă trăgeau înapoi. Acum s-a schimbat ceva. Poate și din cauza că am și eu nevoie să mă mențin în formă maximă, iar cea mai bună soluție e dansul. Am decis să iau o sală. Momentan nu încerc să repet „amploarea” din Moldova, ci o fac mai mult pentru mine, pentru suflet.

Ce crezi că ai în comun cu Mozart, afară de faptul că semănați la exterior? Dar cu eroul principal din filmul „Avatar”?

Aș vrea eu să fiu ca Mozart (zâmbește). Avatar? E adevărat că îmi place să alerg, să zbor, să visez. Aș da orice să pot ajunge acolo, să știu că există. Știți că au fost o serie de sinucideri ca urmare a acestei iluzii? Pandora… Da, sunt un împătimit al naturii și un protector radical al ei. Mai bine nu mă întrebați ce cred despre oameni vs natură…

Numele tău se asociază deja cu dansul, a devenit un brand. Tu ți-ai propus asta? Cât de mult ai lucrat pentru succesul la care ai ajuns acum?

Da, am remarcat. Și tot timpul am „fugit” de această catalogare. În special după ce am închis școala de dans și m-am mutat în București. Tot încercând să spun că, de fapt, sunt actor, și manager, și că fac afaceri, iar dansul e hobby. Totul a venit de la sine, nu mi-am propus asta pentru că nu știam ce vreau, nu avea cine să mă îndrume. Dar e adevărat că munceam mult, din instinct și obișnuință, ca să ajung într-un moment când am înțeles ce se poate face și că în Moldova asta nu se poate face, dar e târziu să o fac în altă parte. Sper să vină alții după mine, cu mai mult curaj. Succesul trebuie să se materializeze, e o lege a lumii, un show și un bussines. Nu prea există în lume artă de dragul artei, deoarece artiștii cresc repede, fie ei dansatori sau cântăreți și nu se mai mulțumesc doar cu aplauze. Dacă nu ai ce să le oferi, aceștia pleacă în lume, iar tu ești nevoit să pornești iarăși de la zero, cu o nouă generație. Astfel nu mai ajungi într-un punct în care să fii mulțumit de performanțele echipei tale, pentru că fructele nu reușesc să se coacă în țara noastră.

Ai făcut și regie, mă refer la ultimul clip pentru Alexandra Shine. Este o nouă profesie pentru tine, vei mai experimenta?

Clipul a fost o joacă. De fapt au fost mai multe experimente din astea, mai mult cu dansul. Nu le-am afinalizat, iată de ce nici nu pot să spun ca e regie. E mai aproape de o direcționare scenică realizată de un actor care știe cum se face, dar nu ca un regizor. Experimentez și eu, dacă aveam bugete, probabil nu o făceam niciodată!

Ai renunțat la visul de a te face actor? Crezi că mai ai șanse, în România sau chiar la Hollywood?

Nu a fost niciodată un vis. În teatru am ajuns întâmplător, tot întâmplător am fost „împins” din urmă și la Facultate, iar după 15 ani „petrecuți” la Teatrul Național fără să înțeleg de fapt ce e actoria, că trebuie să lupt pentru roluri, să dau din coate. Abia acum am înțeles aceste aspecte și abia acuma începe să-mi placă. În România e o altă abordare și o altă piață. Și doar asta fac de câțiva ani în București, încerc să mă repoziționez în acest spațiu. Momentan doar în film, dar cine știe, poate decid să gust din nou și din teatru.

Ai fost pus la încercare adesea de soartă, Dumnezeu…? De unde ai găsit puterea să „renaști”?

Dumnezeu ne dă dragostea și suportul celor apropiați, al familiei. Asta până am înțeles că mai am rezerve (zâmbește), că mai departe s-au pornit motoarele. Cred că am un mare noroc! Am fost dotat cu „motoare cu reacție” de abia le stăpânesc. Dacă pornesc mă rog doar să pot ține volanul drept și să aleg corect direcția, ca putere și viteză… iau suta în trei secunde (râde). Încerc să înțeleg de ce și pentru ce mi s-a dat atâta forță. Simt în mine o forță incredibilă. Păcat că nu am ales corect direcția până acum. De fapt, nici acum nu sunt sigur că folosesc acest dar așa cu mi-a fost scris…

Cât de mult îl inspiră pe un coregraf femeile? Femeia din viața ta a fost muză, sprijin, prietenă, amantă…?

Aș continua lista (zâmbește). Da. Am avut noroc… Am avut parte de toate: și de muză, nu neaparăt pentru coregrafii… Femeile mă inspiră în tot ce fac, în toate încercările, în orice început al meu și nu doar. Altfel… totul nu ar mai avea niciun sens.

Unde te vezi și ce vei face peste 5 sau 10 ani? Un bărbat este ca și coniacul? Tu cu ce te-ai asocia?

Luând în considerare că deja am pierdut vre-o cinci ani… trebuie să turez motoarele și să recuperez. Cred că în 5-10 încerc să ajung acolo unde planificam să fiu prin 2015 (zâmbește). E mai greu să stabilești niște planuri fixe, ori lumea s-a schimbat, așa că întâi de toate trebuie să mă stabilizez și sunt în proces. După va trebui să aleg direcția și „să muncesc mult ca să trăiesc bine”, precum zice un prieten. Nu știu unde voi fi, dar îmi doresc să fiu foarte ocupat cu ceea ce-mi place să fac, să fiu împăcat cu mine, mulțumit de viață, liniștit și satisfăcut. Momentan nu sunt…, iată de ce îmi doresc, cel amia mult, liniște și echilibru. Și mai vreau ceva – să nu-mi mai doresc atât de multe…

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul: