Planifici o nuntă? Ți-ai ales rochia de mireasă, pantofii, ai până și buchetul pregătit, dar nicidecum nu poți alege un voal potrivit? Te ajutăm noi, pentru că știm că există o varietate mare de stiluri, mărimi, lungimi și țesături, detalii care te-ar putea debusola mult. Vezi care sunt sfaturile ce te vor ajuta să fii cea mai superbă mireasă văzută vreodată.

După alegerea rochiei perfecte, voalul este aspectul definitoriu al imaginii tale. Din punct de vedere istoric, voalul a fost purtat pentru a proteja mireasa de spiritele rele, însa in ziua de azi este purtat pur și simplu ca ornament, un accesoriu care finisează imaginea perfectă a unei mirese.

Miresele din ziua de azi pot alege orice fel de voal pe care și-l doresc, dar este important să înteleagă că voalul este un accesoriu și doar o parte din ținuta care le va face să arate fabulos în acea zi minunată.

O mireasă trebuie să ia în considerare modul în care voalul se va asorta cu rochia, cu forma feței, cu forma corpului, cu coafura și nu în ultimul rând cu locația în care se va desfășura nunta. 

Rochia ta:

Una dintre cele mai importante considerente este alegerea unui voal care să completeze și să pună în valoare rochia. În primul rând, trebuie să vezi care este cel mai important lucru care scoate în evidență rochia ta. Apoi trebuie să alegi un voal care să evidențieze aceste puncte forte. De exemplu, dacă rochia aleasa de tine are un bust pe care vrei să-l scoți în evidență sau poate are niște detalii frumoase pe spate, atunci poate vei vrea să alegi un voal care să se termine înainte de acele detalii sau prin care să se vadă detaliile rochiei. De asemenea, trebuie ținut cont și de stilul decorațiilor de pe rochie, și de nivelul de încarcare cu detalii al ei.

În general, dacă ai ales o rochie simplă atunci poți purta un voal mai elaborat, mai complicat, în schimb, dacă rochia este cu foarte multe detalii, un voal mai simplu va fi mult mai frumos. Nunțile formale, în special cele regale, tind să asorteze voalul și rochia la același nivel de detaliere.

Sunt o mulțime de stiluri de voaluri, însă toate trebuie să fie în acord cu rochia aleasă de tine. Stilul clasic este mai formal, mai simetric și de obicei mai elaborat într-un fel. Stilul romantic posedă un element „mătăsos” și de obicei include multă atenție îndreptată asupra detaliilor. Stilul sofisticat este subestimat pentru că este lipsit de detalii inutile, în schimb predomină look-ul eclectic.

Lungimile:

Foarte scurt precum cele ca o vizieră de obicei acoperă față până la barbie. Vizierele din voal sunt fascinante mai ales dacă rochia aleasă este una care se ridica până la gât, dar se asortează foarte bine și cu o rochie sofisticată cu un stil eclectic.

Până la umeri au aproximativ 45 cm lungime. Sunt perfecte pentru o rochie fără umeri, fără bretele, cu corset sau pentru rochiile cu detalii frumoase pe spate. Cu toate acestea, de obicei nu sunt foarte formale pentru rochiile clasice.

Până la coate au aproximativ 65 cm în lungime, ceea ce face să ajungă exact până la jumatatea brațelor. Acestea au un aer romantic și se asortează de minune cu rochiile de bal deoarece se termina exact acolo unde începe volumul inferior al rochiei.

Până la talie este doar puțin mai lung decât cel până la coate, au aproximativ 75 cm lungime și se asortează cu aproape toate rochiile care nu au trenă.

Până la degete unul dintre cele mai populare voaluri este acela care ajunge pana la vârful degetelor mâinii atunci când întinzi mâna. Au aproximativ 90 cm și se asortează cu aproape toate rochiile de mireasă.

Până la genunchi sunt voalurile au o lungime de aproximativ 115 cm, aceste voaluri ajung până la genunchi. Arată excelent dacă este purtat la o rochie trei sferturi care ajunge până la jumatatea gambelor.

Până la podea de obicei denumit și voal de balet, acesta atinge ușor podeaua, lungimea acestuia ajustandu-se în funcție de înaltime ta, bineînteles cu tocurile ce le vei purta la nuntă. Acestea sunt purtate des și se adaptează oricarui fel de rochie mai puțin celor care au trena.

Lungimea Biserică sunt acele voaluri care ajung să formeze valuri pe podea și sunt purtate împreuna cu rochiile cu trenă.

Lungimea Catedrală este cel mai lung și prin urmare cel mai formal, pot ajunge chiar si până la 3 m lungime, dar există și excepții, acestea ajungând chiar la mai bine de 4 m lungime. Se asortează cel mai bine cu rochiile clasice de bal.

Vă rog să rețineți că lungimea acestor voaluri trebuie calculată în funcție de amplasarea pe cap, în funcție de coafură și de forma corpului. Cel mai bun mod de a afla exact unde va ajunge limita inferioară a voalului este să măsurați din locul de unde doriți să-l amplasați pe cap.

Lățimile:

Voalurile vin de obicei în 3 lățimi diferite care creează diferite grade de plenitudine în lateral și în partea de sus.

135 cm este cea mai netedă variantă de voal. Are volumul limitat la partea de sus și în părți. Dacă vrei să îți scoți în evidență detaliile rochiei, acesta este voalul pe care îl cauți. Acest voal se aranjază frumos în spatele umerilor ceea ce îl face să fie potrivit pentru rochii cu bretele sau mâneci.

180 cm acesta este un voal moderat ca și înalțime și lățime. Oferă mai multă acoperire în jurul brațelor, așa că este potrivit pentru rochiile simple cu bretele. Este mult mai romantic decât cel de 135 cm.

275 cm acest voal este cel mai lat și are cel mai mare volum în partea de sus. Te va învălui într-o notă de mister, înconjurandu-ți brațele. Este ideal dacă vei purta o rochie fără bretele și vei dori totuși ceva care să îți înconjoare brațele și umerii. S-ar putea totuși să pară mult prea încărcat în cazul în care ai ales o rochie de nuntă sofisticată.

Culorile:

Voalul trebuie să fie în acord cromatic cu rochia de mireasă. De obicei, magazinele care vând voaluri au anumite denumiri pentru fiecare, însă trebuie să știi că există mai multe tipuri de alb, mai multe nuanțe de ivoire, roz, bej și auriu. Bineînțeles, vei găsi unele care au o anumită nuanță, dar sunt completate de străluciri ce vor arăta frumos datorită combinațiilor de materiale din care sunt făcute. Voalurile strălucitoare oferă o sclipire ce va atrage privirile tuturor, mai ales sub razele soarelui.

În contrast cu cele strălucitoare, voalurile obișnuite sunt mate în aparență. Dacă ești indecisă, cere mostre de material și încercă să le vedezi atât la lumina naturală, cât și la lumina artificială.

Sursa: totuldesprenunti.ro

Sursa foto: blanchecollections.ronunta.e4md.infocasanuntilor.rokarena.ro,

 modacustil.com

Distribuie articolul: