Cum e să-ți întemeiezi o familie, să clădești câteva afaceri, iar într-o bună zi totul să se năruie? De unde găsești puterea să mergi, singură, mai departe și nu doar atât, să mergi mai departe și să reușești, printre străini… Aflați povestea unei femei care, zi de zi, se inspiră din viața Maicii Tereza, care ajută basarabenii din Italia, dar și pe cei de acasă. O femeie care spune că „actele de caritate sunt o obligație plăcută”, o femeie care inspiră. Toate drumurile duc, într-adevar, la Roma. M-am convins de aceasta când am aflat povestea Tatianei Nogailic. Ea este o femeie care nu stă degeaba, muncește, face studii și mai realizează proiectele Asociaţiei „AssoMoldave” din Roma, Italia. Are un program ex¬trem de încărcat care nu o epuizează, fiindcă dorința ei de a ajuta este mai puternică decât orice. Este un suflet altruist, dedicat alinării suferinței celor „care nu au voce în peninsulă”.

Donează bani, în loc să-și serbeze ziua de naștere

Tatiana a creat în 2004 Asociaţia Moldovenilor din Italia. „Cu timpul am înțeles că imigranții din Italia duc lipsă de informație. Iar un om neinformat întotdeauna are probleme de tot genul”.

Datorită Asociației reușește să apere drepturile civile ale moldovenilor din Italia, să menţină tradiţiile, cultura şi legăturile cu ţara de origine. Cu susținerea ei, șase studenți au obținut bursă de studii în Italia, ea realizează și proiecte pentru copiii din Moldova. „Mă telefonează mulți cu diferite întrebări sau, pur și simplu, ca să-și împărtășească amarul. Am învățat să-i ascult, să-i compătimesc și să-i susțin în toate. Am devenit și un pic de psiholog”, îmi spune zâmbind.

Cu sprijinul financiar Organizației Internaționale a Migrației din RM, a reușit să editeze două numere ale unui „Ghid pentru informare, orientare şi integrare socială a moldovenilor în Italia”. Speră că va reuși să mai editeze și alte numere ale acestui ghid, care a devenit solicitat între timp.

La sărbători sau când moldovenii de acasă au greutăți, când e secetă sau inundații, colectează cadouri, colete, bani pentru cei nevoiași. „Am studiat viața Maicii Tereza și am înțeles că spiritul de caritate trebuie să-l aibă fiecare om în sânge. Eu la zilele mele de naștere donez banii care i-aș cheltui pentru masa de sărbătoare. Mie îmi ajunge o pizza și un tort mic pe care să-l împart cu familia mea”. Toamna trecută, la 40 de ani, a donat o sumă de bani, după ea simbolică, pentru Campania de prevenire a suicidului în rândul copiii din Moldova „Tu nu eşti singur!”, organizată de asociația „Altruism” din Chișinău. Tatiana se simte împlinită și fericită când reușește să aducă zâmbetul pe fața măcar a unei persoane.

Moldova între vis și coșmar

În copilărie mă vedeam „om mare” la Chișinău, care foarte ușor își realizează visurile. Ar fi culmea să fi gândit altfel când la școală prindeam totul din mers. Cântam, dansam, recitam, scriam versuri și proză, frecventam cercurile de broderie, conduceam o emisiune radifonică de la liceul din Puhoi, Ialoveni. Însă totul s-a dovedit a fi mai dificil decât mi-am imaginat eu atunci”.

Pe viiorul ei soț l-a întâlnit când era încă studentă, la contabilitate. Peste un an au jucat nunta. A muncit din greu, a reușit să deschidă niște afaceri: un magazin de utilaj tehnic pentru mașini, altul de produse alimentare, un bar și mai avea niște mese la piață. Noaptea și-o petrecea printre cifre pentru că mai era și contabila la o firmă de mobilă.

Gravidă, mergea în Ungaria, Turcia, Romania, Ucraina după marfă. Businessul i-ar fi asigurat un viitor bun, dacă nu ar fi fost instabilitatea economică și haosul în țară. „Într-o zi dolarul a scăzut de la 12 la 4 și atunci am pierdut aproape tot. Apoi m-am trezit jefuită. Am fost amenințată cu un pistol în prezența fiului meu, care era mic. Ne-au luat toți banii din casa. Trăiam într-o țară unde omul stătea cu frica în sân. Trebuia să dau bani la toți: la poliție, la rakeți, la fisc… “

Problemele financiare le-au distrus, practic, căsnicia. Soțul a plecat în Rusia și nu a mai revenit. Părinții ei nu aveau cum să o ajute, căci tatăl decedase, iar mama se îmbolnăvise. Îi este și acum recunoscătoare mamei soacre, care a ținut-o alături și a învățat-o cum să facă afaceri și cum să se descurce în viață fără sprijinul bărbătesc. Când s-a convins că relația lor nu mai este valabilă decât pe acte, a plecat în Italia.

Italia a întâmpinat-o cu focuri de artificii

„Italia m-a întâmpinat cu focuri de artificii! Am ajuns acolo chiar în ziua de revelion. Am avut de parcurs un drum anevoios și dificil. Șoferul ne-a lăsat în Austria. Ca să ne fie mai ușor drumul, am fost nevoiți să ne aruncăm geamantanele. I-am susținut financiar pe cei care nu aveau bani destui și așa am ajuns în Veneția, iar de acolo – la Roma”. Cu ajutorul cunoscuților pe care îi avea în Italia, a reușit să se angajeze ca menajeră în familia unor italieni.

Tatiana a venit să cucerească această lume cu micile sale arme: simplitatea, generozitatea și iubirea, de aceea, italienii au primit-o cu căldură în viața lor. A profitat din plin de pe urma acestor relații: citea tot ce-i cădea sub mână din bibliotecile angajatorilor, fura din manierele lor pline de delicatețe, învăța de la ei despre cultura, tradițiile și obiceiurile italienilor și nu uita să se intereseze de studiile din această țară.

A decis să o ia de la capăt cu studiile. A susținut BAC-ul la Universitatea Pontifica „Angelicum”, apoi face Master în Mediație Culturală și Religioasă la Universitatea Salesiana și Academia de Știinte Umane și Sociale din Roma. Acum își pregătește teza la facultatea de Științe Sociale din Pust „Angelicum”. „Le-am reușit pe toate: să câștig bani muncind zilnic și să învăț. Am folosit prilejul pentru a crește din toate punctele de vedere. Nu-i înțeleg pe moldovenii care nu profită din plin de frumusețea și posibilitățile ce le oferă această țară. Pe cei care nu vizitează locurile sacre, istorice pentru care alții dau mii de euro ca să poată să le vadă măcar o singură dată în viață. Nu pricep de ce femeile noastre nu merg să vadă Pompeiul, să se odihnească la plajă vara sau la munte iarna. Am ajuns la concluzia că multe nu se iubesc, nu se respectă. Trimit tot ce au celor rămași în țară și își ignoră propria lor sănătate”.

După doi ani după ce a ajuns în Italia, Tatiana își aduce fiul alături, iar, acum, spune că se simte în sfârșit împlinită. Dima e un băiat flexibil și foarte descurcăreț. Repede a învățat limba italiană și în decurs de câțivai ani a reușit să crească în rând cu copiii băștinași. El acum afirmă că-i italian-român. Oricum nu-și uită limba și tradițiile țării de băștină. Citește multe cărți în română și studiază istoriia țării sale.

Își face planuri pe termen lung

Tatiana spune că îi apreciază italienii pentru că duc un mod de viață sănătos și că investesc în tot ce e de calitate: mâncare, haine, mobilier. „Investesc în tot ce e de durată, astfel ca strănepoții lor să poată savura din aceste plăceri și, la rândul lor, să mențină și să mărească afacerea pentru cei ce vor rămâne după ei. Investesc în studii, în carieră, în afaceri personale. Moldoveanul a învățat numai a munci și a da totul celor ce-i trec pragul. Noi nu avem capacitatea de a investi în ceva de durată. Întotdeauna am urât vorba că „dacă eu am știut să mă descurc cu problemele mele, vor învăța și copiii mei să le depășească. Că așa cum am muncit eu și mi-am făcut o casă, așa vor face și copiii mei.” Fiecare se gândește doar la viața lui de acum și nicidecum nu vede viitorul nepoților și strănepoților prin implicarea lui”.

În Italia, Tatiana a dat o a doua șansă și dragostei. Bărbatul pe care îl iubește, un italian, o susține în toate. De la el a învățat să privească actele de caritate ca pe o obligațiune plăcută. „Italienii au toate serviciile gratuite la biserici, în schimb ei achită o taxă anuală sau fac donații. Și acești bani ajung nu numai pentru a construi și a întreține biserici și mănăstri, dar și pentru a realiza proiecte în ajutorul celor mai nevoiași. Bisericile ajută și foarte mulți imigranți”.

Racul, broasca și știuca!

Tatiana spune că-i pare rău că moldovenii nu se ajută, nu se susțin. Zice că erau timpuri când și italienii plecau în America să facă bani. Însă, acolo, ei se ajutau unul pe altul și, astfel, acum au ajuns o țară dezvoltată. Veniturile de pe urma emigrărilor erau investite în dezvoltarea satelor. Fiecare sat în Italia are fermierul său care produce o marcă de lactate, de patiserie, de vin, de salam, de cașcaval, de pizza.

În schimb moldoveanul câștigă bani în străinătate și își cumpără o casă, o mașină și se închide în găoacea lui fără să se mai gândească la alții. Nu ajută pe nimeni, nu face donații, nu sprijină actele de caritate și nici nu acceptă ideile prospere, spune cu regret Tatiana. „Îmi pare rău că spun acest lucru, dar gândindu-mă la moldovean îmi amintesc de fabula lui Alecu Donici „Racul, broasca și știuca”. – Când în obşte nu-i unire:/Nici o treabă nu se face/Cu izbânda şi cu pace.- “.

Cu toate acestea, Tatiana Nogailic nu renunță la ideea de a ajuta și a susține oamenii. Nu așteaptă de la nimeni nimic, nu se gândește la recompense pentru eforturile sale. Este o doamnă plină de emoții pozitive și cu mult optimism.

„Am plecat din Moldova și am lăsat acolo toate momentele urâte, toate amintirile sumbre. Am început o viață nouă, fără sărăcie, fără mizerie, fără violență și fără negativitatea care s-a acumulat în țara noastră. Pe viitor, oricum rămân la ideea de a face imaginea pozitivă a Moldovei în lume. Vreau să promovez produsele noastre în Italia. Colaborarea mea cu italienii din Moldova sper să aducă roade. Avem în comun proiecte ce țin de cultură și acte de caritate”.

Zice că nu renunță, căci oricum își are amintirile în Moldova. Nu va uita niciodată mirosul de coptură de la ei din casă. Erau șase copiii și mama cocea săptămânal câte un cuptor de pâine, plăcinte, prăjituri, biscuiți. Mai are și acum în minte mirosul pământului de primăvară pe care îl simțeau în timpul săpatului.

Tatiana spune că îi pare rău că nu are timp să citească și își mai dorește să însușească arta de a scrie. Și nu așa pur și simplu, dar pentru că își dorește să scrie o carte autobiografică. Este sigură că din experiența ei de viață ar putea să învețe mulți. Așa precum a învățat ea din cartea scriitorului ei preferat Abelardo „Istoria necazurilor mele”. „Vreau să ajung în America, India și China. Mă atrage aglomerația religiilor, culturior din America. Mă impresionează patriotismul lor.”

Distribuie articolul: