Tatiana Darie este prima din Republica Moldova, care a devenit prezentatoare TV în Statele Unite. Originară din Chișinău, în copilărie își dorea să devină actriță, fiind fană a serialelor tv. Totuși, la cei doar 22 de ani ai săi, Tatiana a ajuns să prezinte o rubrică a buletinului de știri, la un post de televiziune din S.U.A. Vise din copilărie

În copilărie voiam foarte mult să devin actriță, fiind o foarte mare fană a unui post de televiziune românesc, unde toate vedetele TV se filmau în telenovele. Atunci am zis că trebuie să mă fac prezentatoare tv, ca apoi să pot fi actriță. Părea logic la vârsta aia.

 


Studentă în Marea Britanie

Am absolvit liceul în Chișinău, iar de trei ani, îmi fac studiile în Marea Britanie, la Universitatea „Westminster”, la facultatea de jurnalism. Anul trecut, am fost aleasă să plec în America pentru un schimb de experiență, la Universitea din Missouri, care este recunoscută drept cea mai bună facultate de jurnalism din America. Acum m-am întors la Londra pentru a-mi continua studiile pe care le absolvesc în câteva luni.

  

 

Visul American

În SUA am ajuns într-un oraș mic, dar cu oportunități foarte mari. Știam de existența acelui post de televiziune încă înainte de a ajunge acolo și am realizat că nu pot pierde această șansă. La început m-am implicat ca voluntar, făceam tot ce puteam și învățam de la toți câte puțin. Nu a fost un drum ușor, dar după multă muncă și efort depus, mi s-au încredințat mai multe responsabilități și mai tarziu și postul de reporter și prezentator de segmente de știri.

  

 

Puterea de a izbuti

Prima mea profesoară, m-a învățat un lucru prețios în viață: “Spune pot și vei putea”. Nu contează ca cei din jur nu cred în tine, important e tu să știi ce poți.

Dorul de casă

Vin acasă de două ori pe an, atunci când îmi permite vacanța. Îmi lipsește Moldova foarte mult. Mă mândresc cu educația și tradițiile pe care le avem doar acasă. Totuși, îmi place să cunosc și locuri noi. Îmi place să plec de acasă, doar pentru a mă întoarce. Când vin acasă, doar atunci mă satur de somn. Americanii muncesc foarte mult, iar eu am intrat în acest ritm al lor.

 

 


Ce au americanii și nu avem noi?

Americanii sunt oamenii care trăiesc cu ziua de astăzi și profită la maxim de orice clipă. Ar fi bine și noi, câteodată, să uităm de ziua de mâine, să ne bucurăm de tot ce avem azi și să nu ne fie frică să schimbăm ceva în viața noastră, să facem lucruri mai „nebunești” și să distrugem rutina. Cred că curajul și ambiția ne mai lipsește.

  

 

America pentru mine este „the time of my life” – șansa vieții mele.

Jurnalismul este o armă puternică, care trebuie folosită cu mare responsabilitate.

Când sunt în emisie mă simt împlinită.

Iubesc… camera de filmat.

Cred că totul e posibil și nu mă opresc, până nu mă conving că e cu adevărat așa.

  

Tatiana Darie, a scris câteva articole și pentru revista PentruEa.md, le puteți descoperi AICI și AICI!

 

Distribuie articolul: