Plăcintele marchează o istorie de mii de ani, dar atunci când guști din cele preparate pe pământ basarabean, te trezești cu ideea că gustul lor a pornit de la cuvântul „acasă”.

Tatiana Avram a învățat din mers rețeta pe care mâinile trudite ale bunicii Vița o repetau ori de câte ori îi cereau nepoții. Când s-a maturizat, a înțeles că e „purtătoarea” acestui secret și că el trebuie să crească în ceva sacru. Azi, plăcintele aromate ale Tatianei își împrăștie mireasma prin centrul Chișinăului, transformându-se înr-un mic proiect individual, cu viitor mare, care poartă numele Cociuleanca.

N-am putut trece pe alături fără ca să-i răpim din secrete și să aflăm de la Tatiana cum o mai duce cu „plăcintoterapia” și ce adaugă, totuși, în aceste plăcinte șugubețe, care cuceresc simțurile tuturor! 

DSC09250Tatiana, vom îndrăzni să te întrebăm despre cum s-a născut ideea de a transpune în realitate ideea unei mici afaceri specializate în prepararea și comercializarea plăcintelor.

Au trebuit să treacă tocmai câțiva ani ca să decid. Preparam plăcinte și invitam prietenii în ospeție. Toți îmi ziceau că nu au mai mâncat așa plăcinte și cât de gustoase sunt. Inițial, nu acordam prea multă atenție acestui lucru, pentru că am crescut cu asemenea plăcinte și erau un lucru atât de obișnuit și evident, încât îmi era greu să înteleg că de fapt, puțini sunt cei care fac plăcinte acasă, mai ales în zilele noastre, când poți procura cu ușurință una, atunci când ai poftă.

Mai în glumă, mai în serios, câțiva oameni mi-au tot făcut aluzii să mă apuc de ele, că ar avea succes, dar cred că nu era momentul și nu aveam nici măcar curajul să mă gîndesc la plăcinte ca la o afacere. Nici acum nu aș numi-o afacere, e mai mult un proiect individual, la care țin foarte mult și care visez să se transforme cândva într-o plăcintărie micuță, plină de gust și calitate.

Care sunt „împlinirile” și cele mai mari dificultăți ale dezvoltării unei astfel de afaceri? Ce vrea să comunice denumirea haioasă a acestui proiect individual?

Denumirea poate să pară haioasă pentru unii, însă pentru mine are o conotație sentimentală. Rețeta vine de la bunica mea (care nu mai este printre noi de foarte mulți ani) și care, așa cum zice soră-mea, se pare că m-a ales pe mine să-mi transmită iscusința.

Când am înțeles că sunt gata, cel mai dificil a fost să găsesc o denumire. Am făcut un teanc de plăcinte și am invitat prietenii la o „șezătoare”; denumiri au fost multe și unele mi-au plăcut foarte mult, dar oarecum sufletul nu era împăcat, pentru mine era important să fie prezentă ea, bunica Vița, aici, pentru că de la ea a început totul. Ea este, de fapt, Cociuleanca și datorită ei fac ceea ce fac acum.

DSC09262

Există persoane care ți-au inspirat rețetele unice, ori sunt un produs al descoperirii personale? Cine face parte astăzi din echipa ta?

Rețeta este una de familie. Nu am stat să învăț să le fac. De mică am fost doar un observator, am tot privit cum se nasc aceste plăcinte, mai intâi la bunica, apoi la mămica. Iar prima dată când le-am făcut, eram singură și foarte departe de casă. Acest dor a făcut minuni, mi-au ieșit din prima, a fost ceva foarte natural. Acum, desigur, mă perfecționez, păstrez rețeta inițială, dar sunt deschisă oricăror modificări, îmbunătățiri, sugestii, nu bat pasul pe un loc. Recent, o persoană foarte dragă mie m-a întrebat dacă aș putea face plăcinta cu un cutare ingredient, a fost o ezitare de câteva minute, dar rezultatul a fost savuros și eu îi mulțumesc foarte mult. Izvorul meu nesecat de inspirație sunt bunica, mămica, prietenii, imaginația mea, și, de ce nu, înșiși clienții.

În prezent, echipa mea sunt eu, de asta sunt sută la sută sigură de calitatea produsului final, însă nu am să neg, oricum la fiecare livrare am emoții foarte mari. A fost un caz, când o clientă mi-a scris un mesaj plin de mulțumiri, încât mi-au dat lacrimile.

Povestește-ne despre politica de ingrediente pe care o folosești în prepararea acestor bunătăți…

Ingredientele sunt autohtone și, desigur, organice: ouă și brânză de casă, făină chiar de la moară, nu folosesc adaosuri sub nicio formă, nu folosesc drojdie. Pentru mine, mâncarea înseamnă în primul rând sănătate, prin urmare ingredientele selectate duc anume acest mesaj către iubitorii de plăcinte. Dar și partea estetică e una foarte importantă.

Te rugăm să lași câteva recomandări despre cum se prepară nu plăcintele, ci plăcintele delicioase. 

Am o singură recomandare: la prepararea plăcintelor și nu numai, lăsați orice grijă și problemă după ușă. În momentul când ai pus mâna pe făină, să nu mai existe nimic, aluatului nu-i plac grijile și gânduri rele, aluatul are nevoie de dragoste și pace.

DSC09295

Prin ce se diferențiază Cociuleanca de alte plăcintării din Moldova?

Încă nu e o plăcintărie în sensul deplin. Diferența e în rețetă, în mărimea plăcintei, cantitatea de ingrediente și cât de mult suflet se depune. Mă fascinează procesul de frământare și întindere a aluatului, în clipa ceea nu există altceva, sunt eu și aluatul, și chiar dacă uneori sunt extrem de obosită, îmi trece totul, e un fel de plăcintoterapie.

 Există un secret al reușitei în toate sferele vieții? Din ce se „alimentează” sârguința și inspirația ta?

Două facultăți, experiența de viață peste hotare de 3 ani, angajată, gospodină…

20160515_102758

Cine sunt oamenii cărora ai vrea să le mulțumești pentru lecții prețioase de viață și pentru succesele de care te bucuri în prezent? Ai ocazia să le lași un mesaj.

Eu sunt o norocoasă în privința oamenilor din viața mea. Toți cei care au trecut și au rămas în viața mea mi-au fost învățători, chiar și cei care cândva m-au făcut să sufăr. Grație lor sunt ceea ce sunt azi. În primul rând, le sunt recunoscătoare părinților mei, mă aplec până la pământ în fața lor. Au fost și vor fi cei mai extraordinari părinți. La o anumită vârstă am început să-i privesc nu doar ca pe părinți, ci și ca pe oameni simpli și am realizat că sunt fericită să-i am în viața mea în ambele calități. La fel și surorilor mele, am avut norocul să fiu cea din mijloc. Îi iubesc enorm.

Un loc aparte în inima mea (am noroc și în acest sens) îl au prietenii adevărați de care am avut și am parte; unii îmi sunt alături chiar din copilărie, le mulțumesc că m-au încurajat, susținut și mă susțin în continuare.

Mulțumesc pentru un exemplu de curaj fetelor talentate de la Curierii Fericirii și Soo Cookie, Olgăi Shu – pentru cel mai plăcintos logotip, Irinei Cobzac. Foarte mult noroc, dar asta e realitatea!

bf

20160507_134420Ai un vis legat fie de comportamentul publicului consumator, fie de viitorul micii tale afaceri?

Da, vreau să le servesc plăcinte gustoase. Vreau ca plăcintele mele să le trezească acea emoție de copilărie, să le amintească de mămica, de prispa bunicii cu țol în dungi. De gustul plăcintelor tocmai scoase din cuptor, servite cu o cană de compot, după ce ai alergat în drum o zi întreagă.

Pentru mine, plăcintele sunt o amintire de fericire, de sâmbete care trec în duminici.

Te rugăm să lași un mesaj pentru toate gospodinele care citesc EA.md. 🙂

Fetelor, creați în bucătărie, multă imaginație și curaj!

Îți mulțumim nespus pentru acest interviu, Tatiana. Mult spor și ingrediente cât mai cochete!

Foto: Cociuleanca