Human Rights Watch a publicat un raport, unde femeile sunt cel mai des atacate, când călătoresc în diverse părți ale lumii. Acest lucru nu înseamnă însă că persoanele de sex feminin nu ar trebui să viziteze diverse zone, însă sunt necesare atât cunoaşterea culturii locale, cât şi măsuri suplimentare de precauţie, scrie Business Insider.

Recentele evenimente, unul în care o turistă din Elveţia a fost agresată sexual într-un oraș din India de o bandă de localnici, iar o altă femeie britanică a sărit pe fereastră, de teamă să nu fi violată, au deteriorat afacerile operatorilor din turismul indian, care au scăzut cu 35%, începând cu decembrie anul trecut. 

Alte țări menționate în raport sunt Brazilia, unde o turistă americană a fost violată într-o dubiță în timp ce iubitul ei francez a fost încătușat. O altă destinație periculoasă este Turcia, unde poliția a anunțat numeroase cazuri de crime împotriva femeilor, care erau obligate să se drogheze.

În Egipt, mai multe femei străine au fost hărțuite sexual de către localnici, scrie New York Times, când printre cele șase victime era și o jurnalistă. Cazuri similare au avut loc în Columbia, unde autoritățile locale nu fac față investigațiilor de acest gen.

Potrivit raportului Human Rights Watch, și în Guatemala sistemul de justiție este deplorabil când vine vorba de investigarea cazurilor de crime împotriva femeilor, această rată a crescut cu 34%.

Șase turiste au fost violate în luna februarie pe plaja din Mexico, în timp de poliția nu a făcut față pentru a identifica violatorii sau pentru a oferi protecție la timp.

Nici în Kenya situația nu este mai bună. Departamentul de Stat al SUA a avetizat americanii să fie precauți când călătoresc în această țară, din cauza numeroaselor cazuri de violență.

Sursa: discriminare.md

Distribuie articolul: