Urc în taxi și merg într-un capăt al Bucureștiului. E trecut de unu noaptea, luminile palide curg din felinare. El mă așteaptă pe scări. Urcăm în lift și ajungem în apartamentul lui. A turnat vin roșu în niște pahare imense și am pus să privim un film vechi pe care, bineînțeles, nu l-am mai văzut până la capăt.
El e genul de bărbat căruia i se potrivește perfect rolul de jucărie sexuală. Nu are pretenții să i se acorde atenție și timp, nu caută neapărat afecțiune. Nu e bărbatul de la care să aștepți să te iubească, dar nici nu e nevoie de asta. Iar ceea ce se întâmplă în pat e doar un joc sălbatic, ale căror regului sunt bine încadrate într-un pact mutual acceptat.

Dimineața, ne-am posedat în același ritm nebun și cu același dezinteres sentimental unul față de celălalt. Ziua avea o lumină aparte, chiar dacă cerul a plâns. Pășeam prin ploaie, iar fiecare colț îmi amintea de el – simt că mă cuprinde dorul și l-am sunat. E vorba de un alt El, firește. Un el care, o habă bună de vreme, a însemnat foarte mult pentru mine. Bine, trebuie să recunosc, și acum înseamnă, dar într-un alt mod.

Am luat prânzul împreună. Eu, deși până acum am fost rezervată, mi-am permis, de această dată, să mă alint. Atunci când mă vrea, are o privire deosebită și gesturile îi sunt altele. Am pus punct acum ceva timp, chiar nu am vorbit o vreme. Nu este omul de care aș putea să mă îndrăgostesc, însă am o slăbiciune pentru el.

Îmi plăcea să fiu cu el în pat și vroiam să-l mai am o dată. Dar am vrut ca anume eu să fiu cea care îl ademenește. Să controlez totul fără să-și dea seama. A fost o noapte incredibilă. În zori, am pus cireașa pe tort. I-am mulțumit că mi-a stat la dispoziție. Și i-am mai spus că vroiam să plec aseară imediat după … , dar m-am gândit că nu vreau să ratez partida „de mic dejun”.

L-am lăsat cu remușcări și cu sentimentul că a fost un obiect. Mi-a spus că se simte incomod, iar partea cea mai rea e că nu poate plânge că a fost folosit. Am plecat cu un zâmbet perfid pe buze. Îmi dau seama ce simte, e un sentiment cunoscut, pe care l-am avut și eu cândva.

Mergeam prin ploaie, iar satisfacția mea ajungea până la nori. Senzația a durat până seara, când am ajuns acasă, în pat, și am început să-mi derulez toate momentele în care am fost împreună. Vinovăția a început să mă chinuie. Dulcele gust al răzbunării, de fapt, este atât de amar!

Nu se poate ca noaptea asta să rămân doar eu și vinovăția mea. Așa că l-am sunat pe sălbaticul meu și i-am spus că simt nevoia să mă joc. Iar în pactul nostru se spune că el nu poate să mă refuze, doar dacă are altceva planificat, firește. El nu avea.

Era aproape miezul zilei când m-am trezit, a fost o noapte lungă. Simt nevoia de aer proaspăt, așa că voi merge în Cișmigiu. Pe Elisabetei, mă opresc ca de obicei la patiserie. Îmi iau o ciocolată fierbinte și un strudel cu ciuperci. Mă așez în fața lacului și respir din plin. Azi a ieșit soarele.