I-a spus că dacă îi dă suficienți bani, imaginile cu caracter intim nu vor ajunge pe rețelele sociale. Victima, în vârstă de 21 de ani, a fost supusă șantaului timp de un an.

Potrivit unui comunicat al poliției Republicii Moldova, un bărbat în vârstă de 22 de ani,  din satul Sipoteni, raionul Călărași, ar fi  pus la cale o schemă de șantaj și a amenințat  o tânără,  estorcând de la aceasta bani, în diferite tranșe.

Acum două  luni,  victima a sesizat Poliția. Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații  criminalitate organizată  a Inspectoratului Național de Investigații (INI) și  Direcției generale urmărire penală, s-a stabilit că în perioada anilor 2019-2020, bănuitul, în comun și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, la moment neidentificate, intrând în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim ale victimei, o tânără de 21 de ani,  au  amenințat-o cu publicarea acestora  pe rețelele de socializare.

Astfel,  pentru ca imaginile  să nu ajungă în spațiul public, suspectul a cerut și dobândit de la victimă, în rate, suma de 74 000 de lei.

Suspectul și-a recunoscut vina parțial și este cercetat în libertate. Dacă va fi găsit vinovat,  bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani,  cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

Citește și:

Oricine poate fi victima hărțuirii sexuale! Cum prevenim șantajul în mediul online (Video)

Sursa: Poliția.md