Au crescut doi copii ai lor, dar au luat în îngrijire încă cinci, iar unul din ei este în scaunul cu rotile. Este vorba de profesorii Tamara și Gheorghe Bejan din Nicolăeuca, Orhei. Soțul Tamarei spune că nu au dorit să lase copiii în orfelinate pentru că acolo e ca la închisoare și ar mai vrea să mai ia pe cineva, că nu poate sta prea mult în liniște. Pe Tamara copiii au motivat-o să depășească limitele iubirii , dar și să meargă să-și continue studiile. Ea crede că adevărata fericire este atunci când dăruiești.
Cel ce primește un orfan îl adăpostește pe Dumnezeu

Suntem creștini și încercăm în tot ceea ce facem să ne ghidăm de povețele Domnului, acestea sunt cele mai corecte. La îndemnul soțului și în urmarea Bibliei am început prin 2008 să mergem la o casă internat pentru a vizita copiii de acolo și a le duce anumite daruri. Astfel am hotărât și noi că familia noastră poate să adăpostească un copil orfan – Tatiana (14 ani). Având-o și pe Gina, fetița noastră care era cu un an mai mare, Tatiana s-a lipit imediat de familia noastră. Am urmat cursurile de asistenți parentali profesioniști și foarte curând a venit la noi și Cristina (10 ani), o altă fetiță orfană. Fetele nu erau deloc simple și nu aveau caractere ușoare. Recunosc că ne-a fost greu, dar am pus pe roate toată practica noastră pedagogică. Recunoștința fetelor este semnul că nu am dat greș în educația lor.

Un copil cu dizabilități era mai presus de gura lumii

Aveam cele trei fete la noi, mai avem băiatul nostru mai mare, Sergiu, care era student în anul I la facultate. Părea că totul este așa cum e mai bine. În 2010 au venit la noi Echipa Keystone (ONG) cu misiunea de a ne spune că Tatiana mai avea un frățior în școala internat. Ne-au convins să-l luam și pe el la noi, deși inițial dizabilitatea lui fizică și mentală ne-a pus pe gânduri la modul serios. Am mers încă odată la internat. Văzând obscuritatea și situația grea de acolo, soțul a spus că „aici e ca o pușcărie”. Fiecare copil credea că am venit la el, atâta bucurie pe chipul și în sufletul lor, ei aveau atâta nevoie de un strop de atenție. Am urmat și cursurile de asistent parental pentru copii cu dizabilități și din toamna 2010 Sergiu (fratele Tatianei) a venit la noi în familie. Gura lumii ne-a călit, eram deja trecuți prin experiența celor două fete luate, iar când l-am luat pe Sergiu, imunitatea era la maxim. Sergiu ne-a schimbat și viața noastră. El se bucură sincer pentru orice mărunțiș. El nu se supără pe nimeni, nu ține mânie, el spune mereu cu zâmbet pe față: „Ei lasă, o să treacă”, iar asta ne dă și mai mult curaj.

 

Unde mănâncă trei, mai au loc la masă încă doi

În 2011, la poarta noastră au mai apărut doi copii, părinții cărora muriseră de alcoolism. Ne știau pentru că lucraseră cu părinții la noi. I-am adăpostit o zi, două, apoi văzând că nu au la cine pleca și că le place la noi, i-am luat și pe ei în îngrijire. Nicolae, băiatul mai mic, s-a lipit imediat de noi, Alexei (16 ani), însă, ne-a dat mari bătăi de cap. Are viciile moștenite din născare și de la părinți: fură și minte, a stat și închis o perioadă. Noi l-am iertat pentru toate și am încercat de fiecare dată să-l aducem pe calea cea corectă, să-i explicăm și să-i dăm exemple bune. Poate măcar acum ne va ajuta Cel de Sus să-l așezăm pe drumul corect. E major deja, așa că poate singur decide care este cea mai bună alegere pentru el.

 

M-au întinerit copiii – mă întineresc și studiile

Am făcut Colegiul pedagogic din Orhei, apoi am mers la facultate. Erau ani grei când nu se plăteau salarii, eram proaspăt căsătorită și multe alte greutăți m-au făcut să las Universitatea în anul patru. M-am restabilit acum, la 47 de ani, grație lui Sergiu. Când l-am încadrat la școală îi eram învățătoare în clasele primare. Ca să fiu și mai departe alături de el trebuia să am calificarea necesară, iar în școală tocmai se eliberase postul de profesoară de română. Acum susțin examenele de licență,le dau povețe colegelor de grupă mai tinere, grație experienței mele profesionale, ele mereu îmi cer părerea. Mă strădui să fiu o studentă exemplară, deși mi-a fost mai greu la început, însă am luptat și cu timpul, și cu anii, și cu restabilirea… am o medie bună la examene. Îmi place să învăț și îmi place să-i învăț și pe alții. E mai greu decât în tinerețe, însă datorită lui Sergiu știu că voi reuși.

 

Au fost de toate, dar le-am primit ca atare

Dacă nu eram creștină, poate eram azi plină de mânie și ură. Dar așa i-am înțeles pe oameni, mă uitam la ei cu milă – ei nu cunosc și nu înțeleg ceea ce simțim noi având acești copii în familia noastră. Poate n-am reușit să ridicăm o casă mare, dar atâta timp cât ea e plină de copii, noi am câștigat foarte mult prin ei. Casa e veselă, e plină de zâmbete și veselie, avem cu cine discuta, are cine ne ajuta… Experiența pe care am acumulat-o este enormă. Să crești un copil educat inițial de un alt părinte este foarte dificil, adaptarea lui la alt mediu familial este foarte grea.

Sergiu, băiatul nostru, e căsătorit deja, suntem și bunici. Gina, fata noastră, este studentă în anul I la Limbi Străine la Universitatea Pedagogică Ion Creangă. Tatiana a făcut cursurile de frizer și acum e mireasă. O să-i facem și o nuntă. Pe Cristina am încadrat-o în familia fratelui ei, însă ținem legătura permanent cu dânsa. Nicolae și Sergiu mai sunt cu noi. Sergiu e la școală, iar Nicolae își caută un loc de lucru. Fratele lui la fel.

 

Mă rog mereu lui Dumnezeu să-mi dea mai multă Dragoste pentru toți ei

Nu am făcut niciodată diferență între copii. Mă condamn mereu pe mine și soțul îmi reproșează că le ofer prea puțin, deși înțelege că mi-e greu. El a fost cu inițiativa și tot el spune că trebuie neapărat să mai luăm pe cineva, nu putem sta prea mult în liniște (râde). Mă ajută cu băieții împreună, fac curat și gătesc bucate. Soțul meu îi învață strungăria, lemnăritul, eu le educ gospodăritul, iar împreună – dragostea față de oameni și frumos. Mi-au zis mulți că profit pe seama copiilor, că primesc o grămadă de bani și multe vorbe din astea. Am glumit, spunând că așa este, că Dumnezeu e tatăl lor, iar eu am o bogăție foarte mare – acești copii care vor avea o cale corectă în viață. La ce să grămădim averi când le putem da acestor copii ceva mult mai valoros – o familie și un rost pe lume.

 

Acesta e rostul omului pe pământ – să-și iubească aproapele și să se dăruie. Dăruind, primești mai mult și astfel te simți fericit.
 
 Foto:
arhiva personală