Pe lângă faptul că este directorul teatrului „Ginta Latină” și tatăl a doi fii celebri, Tudor Țărnă mai este și un soț nespus de iubitor. Oficial, formează un cuplu cu Zinaida Țărnă deja de 45 de ani, iar cu ocazia aniversării a 65-a a soției sale, maestrul i-a dedicat jumătății două poezii personalizate și pline de emoție.

Într-un interviu acordat anul trecut pentru Revista noastră, Tudor Țărnă mărturisea: „Tinerilor aș vrea să le spun că nu există remedii sau sfaturi legate de căsătorie. Oamenii, când se iubesc, trebuie să se gândească din prima clipă că asta nu este pentru o clipă, nici pentru o zi și nici pentru o vacanță de vară. Pentru ca familia să fie puternică, sunt necesari doi-trei copii. Atunci, pe lângă toate efectele dragostei mari, care au unit această pereche, copiii îi îndrăgostesc și mai tare. Odrăslirea unui pruncușor te umple de vârtejul dragostei nestăvilite și împletite în raze solare. Familia are un imens itinerar prin care trebuie să treacă. Le-aș propune tuturor tinerilor care vor să se căsătorească, să se gândească în primul rând la o familie care ar produce copii în primul rând. Familia nu trebuie să crească pe fundamentul fuduliei, moravurilor arogante. Mofturile n-au loc în familie. Același plug, îl trag doi. Dar există și cuvinte înălțătoare prin care lăudăm persoana iubită.”

Cu ocazia faptului că Zinaida Țărnă a împlinit 65 de ani, Tudor Țărnă i-a dedicat două poezii:

„Femeie plină de impresionare”

 ( Zinaidei, la 65 ani )

Eşti femeie de o neaşteptată impresionare,
Cum rar întâlneşti alta sub soare.
Deşi te strădui cum se străduiesc ceilalţi
Tu le faci pe toate mai cu mult nesaţ.
Chiar şi dintr-un banal conflict
Sustragi experienţa cu pozitiv avânt.
Viaţa ta nicicând nu e plictisitoare,
Căci anii ţi-i trăieşti cu distinsă ardoare.
Eşti ca o rămură de înviorător ceai,
Ce produce esenţa pe care mereu o vreai.
Uneori mi se pare că nu eşti femeie,
Ci o lumină care cade pe flori în alee.
Ca oricărei femei îţi place să fii iubită,
Dar să fii înţeleasă, nu te prea încântă.
Desigur, că eşti o creatură fascinantă,
Însă la caracter niţel cam complicată.
Umerii tăi ca un zid de cetate sunt,
Ei asigură bărbatului protecţia mult.
Îţi cunoşti soţul cu toată-nfrigurarea
Precum marinarul îşi cunoaşte marea.
Frumoasă la chip, privirilor placi
Şi inimii eşti dragă, mai ales când taci.
Prin frumuseţe te-asemeni cu o bijuterie
Iar prin tăcere faci spor de filozofie.
Lacrimile tale strălucesc ca diamantele
Cum rareori mai poţi vedea în ochi la altele.
În pasiunile tale concordia se-mbină
Precum în razele Soarelui eterna Lumină.

Roman fără final
(Zinaidei la 65 ani)

Un drum în doi, ce l-am parcurs
Spre dornica chemare,
Abia aicea ne-a adus,
Nu doar din întâmplare.
Nimic nu-nseamnă nişte ani
Şi n-are rost să-i numeri…
Pentr-un, fără egal, roman
Greu potriveşti expuneri.

Am acceptat, în mod real,
Acest parcurs de probă lungă,
Fără-a grăbi al lui final,
Sperând că forţă-o să ne-ajungă.
În doi vom fi, căci mai avem
Feciori şi nepoţei în casă,
Avem amici, cu suflet ferm,
Cu ei ni-i viaţa mai frumoasă.

Cuvintele înseamnă mult,
Când nu faci uz de ele
Iar zilele de la-nceput
N-au fost în toate grele.
Şi tinereţile-s cu noi
Aici nu prea departe
Adăpostite printre foi
În a vieţii carte.

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: