După supa franțuzească, vreau să continui șirul de rețete populare ale altor țări. Așa că astăzi vă propun un ștrudel vienez, care după părerea mea este foarte fin și diferă de plăcinta moldovenească cu care suntem obișnuiți. Ingrediente pentru 24 de porți. Prețul unei porții: 2 lei

Se iau:

  • 500 gr făină,
  • 150 gr unt,
  • 2 ouă,
  • 150 ml de apă fiartă caldă,
  • 6-7 mere tari și dulci,
  • 100 gr stafide
  • 20 gr scorțișoară
  • 100-150 gr zahăr
  • 3 linguri de ulei
  • 1 lingură de oțet

Mod de preparare:
Untul se scoate din frigider și se lasă să se înmoaie la temperatura camerei. Se bat 2 ouă într-un vas. Într-un bol se cerne făina.

Se face o gropiță în mijlocul făinii și se toarnă ouăle. Tot aici se adaugă 3 linguri de ulei și o lingură de oțet. Se adaugă 150 ml de apă caldă. Se frământă un aluat moale, care se împarte apoi în 8 gogoașe.
Fiecare gogoașă se unge cu unt și se lipește cu partea unsă a alteia, împerechindu-le câte două.

Gogoșile se turtesc ușor și se pun la frigider pentru 2 ore.
Pentru umplutură, merele se curăță de coajă și de cotor și se taie mici felii.

Merele tăiate felii se stropesc cu suc de lămâie, pentru ca să nu-și schimbe culoarea. Într-un bol punem stafidele și turnăm peste ele apă fierbinte. Le lăsăm să se umfle, circa 20 minute. Le scurgem de apă bine și le alăturăm merelor tăiate felii. Adăugăm zahărul și scorțișoara și amestecăm totul bine.

Scoatem aluatul din frigider și întindem de la început fiecare turtă pe masă cu sucitorul. Apoi, se trece pe un prosop de bucătărie curat și se întinde cu mâinile cât mai subțire posibil. Stropim cu unt foaia. Punem a 4 parte din umplutură și luând capătul prosopului, răsucim foaia de aluat într-un rulou.
Între timp, preîncălzim cuptorul la 180 C. Pregătim tava, pe care o tapetăm cu hârtie de copt unsă cu unt.

Punem rulourile obținute în tavă. Spargem într-un bol un ou și îl batem puțin. Cu ajutorul unei pensule, ungem rulourile cu ou. Plasăm strudelele în cuptor și le coacem circa 40-45 minute.

Le lăsăm să se răcească ușor și le presurăm cu zahăr pudră. Pentru un gust vienez desăvârșit, se servește cu înghețată.

Poftă bună!

Distribuie articolul: